Charalambous are șanse mici să ajungă în campionatul din Cipru după despărțirea de FCSB! "Asta e prima lui opțiune"

FCSB a fost învinsă în weekend de "U" Cluj, scor 1-3, iar la finalul partidei Elias Charalambous și Mihai Pintilii și-au dat demisiile, despărțindu-se de roș-albaștri. Clubul a anunțat astăzi oficial plecarea antrenorului cipriot, iar presa din țara natală a scris despre șansele pe care le are să ajungă la cârma unei echipe din Cipru.

Elias Charalambous

Credit imagine: Getty Images

FCSB a încheiat sezonul regulat din SuperLigă cu o înfrângere, scor 1-3, cu "U" Cluj. În urma acestui eșec, campioana României a rămas fără antrenor, Elias Charalambous dându-și demisia, iar Mihai Pintilii a plecat și el de la club.
Astăzi, roș-albaștrii au anunțat oficial despărțirea de Elias Charalambous, care s-a aflat pe banca echipei din Berceni timp de aproape 3 ani, perioadă în care a cucerit 4 trofee.
"Elias Charalambous nu mai este, începând de astăzi, antrenorul FCSB. Tehnicianul cipriot părăsește clubul nostru după un mandat de aproape trei ani, în timpul căruia a cucerit două titluri și două Supercupe ale României.
De asemenea, roș-albaștrii au obținut rezultate impresionante în cupele europene în această perioadă, reușind să atingă faza optimilor de finală în UEFA Europa League în sezonul 2024/25, respectiv faza principală a aceleiași competiții în sezonul actual.
Clubul nostru îi mulțumește lui Elias pentru contribuția extraordinară și îi urează mult succes în continuare", se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a celor de la FCSB.

Charalambous, șanse mici să revină în Cipru

Deși conducerea roș-albaștrilor a anunțat că Elias Charalambous ar avea o ofertă din Cipru, după vestea făcută azi de campioana României, jurnaliștii de la Sportime au scris despre viitorul antrenorului de 45 de ani.
Ciprioții au notat că Charalambous are șanse mici să ajungă în campionatul din țara natală, el dorindu-și să ajungă la o altă echipă din străinătate.
"Este dificil să îl vedem pe Charalambous revenind la noi, în campionatul intern, mai ales acum, când totul se îndreaptă spre final. Prima lui opțiune este un alt contract în străinătate. Iar dacă sunt cluburi care 'tânjesc' după el pentru următorul sezon, asta doar timpul o va arăta", a scris Sportime.
De-a lungul carierei, Elias Charalambous le-a mai antrenat, înainte de FCSB, pe AEK Larnaca, Ethnikos Achnas și Doxa Katokopias. La următoarea echipă, cipriotul este așteptat să-l aibă secund pe Mihai Pintilii, care a demisionat la rândul său de la campioana României.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo