Cine va arbitra partida FCSB - Metaloglobus, prima dintre cele trei "finale" ale campioanei României

FCSB începe luni seria meciurilor cu adevărat importante. Campioana României este obligată să câștige ultimele trei partide pentru a spera la accederea în play-off, prima adversară urmând să fie Metaloglobus. Pentru partida de mâine, Iuliana Demetrescu a fost delegată de CCA să împartă dreptatea pe teren.

Florin Cernat: "Am fost impresionat de doi fundași fabuloși"

Sursa video: Eurosport

Aflată abia pe locul al 10-lea în SuperLiga, la șase puncte în spatele echipei FC Argeș, FCSB este obligată să înregistreze un parcurs perfect în ultimele trei etape pentru a spera la accederea în play-off. Totuși, chiar dacă va obține maximum de puncte, campioana României ar putea ajunge în play-out.
Cum s-a tot întâmplat în ultimele etape, arbitrajul a fost un subiect intens discutat, astfel că fiecare delegare este privită cu atenție în finalul sezonului regulat, iar duminică a fost aleasă brigada care va împărți dreptatea la partida dintre FCSB și Metaloglobus, programată luni, de la ora 20:00.
CCA a hotărât ca Iuliana Demetrescu să se afle la centru, ea urmând să fie ajutată de asistenții Alexandru Vodă și Mihăiță Necula. Rezerva de arbitru va fi Roxana Timiș, în vreme ce în camera VAR se vor afla Cristina Trandafir și Valentin Porumbel.
picture

Iuliana Demetrescu

Credit imagine: Getty Images

FCSB pare singura capabilă să se infiltreze în top 6

Mâine, FCSB se va duela cu Metaloglobus și este de așteptat ca nou-promovata să nu producă din nou o surpriză asemănătoare celei din tur. Dacă se va impune, campioana României ar urca pe poziția a 7-a, cu 43 de puncte, însă ar putea fi eliminată din lupta pentru accederea în top 6 încă de etapa viitoare!
Practic, pentru a spera la intrarea în play-off, FCSB trebuie să câștige toate partidele, scenariu în care ar ajunge la 49 de puncte. Dacă FC Argeș o va învinge pe Dinamo, CFR Cluj va câștiga la Ovidiu cu Farul, iar "U" Cluj o va învinge pe Oțelul Galați, atunci vom ști echipele calificate în play-off încă din etapa viitoare. În caz contrar, am putea aștepta până în ultima rundă.
Cum se califică FCSB în play-off cu 49 de puncte (unul dintre cele trei scenarii trebuie să se concretizeze):
  • FC Argeș obține maximum două puncte în meciurile cu Dinamo și Unirea Slobozia.
  • CFR Cluj obține maximum un punct în partidele cu Farul Constanța și Dinamo.
  • "U" Cluj nu câștigă cu Oțelul Galați (în ultima etapă joacă direct cu FCSB).
În schimb, FC Botoșani și UTA Arad au nevoie de un parcurs perfect, coroborat cu scenariul în care FCSB nu câștige toate meciurile (UTA are meci direct cu FCSB), iar FC Argeș sau CFR Cluj să nu obțină aproape nimic din ultimele două etape. Pentru ca Oțelul să ajungă în play-off trebuie să câștige tot, FCSB să nu obțină mai mult de șase puncte, FC Botoșani și UTA Arad să se încurce, iar CFR Cluj sau FC Argeș să piardă toate disputele!
Astfel, cel mai probabil, "U" Cluj, CFR Cluj și FC Argeș vor fi în play-off, în timp ce FCSB stă la pândă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo