Ciprian Deac, în lacrimi după ultimul meci al carierei! Momente emoționate într-o festivitate specială organizată de CFR Cluj
Ciprian Deac a jucat ultimul meci din cariera sa de fotbalist în partida dintre CFR Cluj și FC Argeș, încheiată 1-1. După această partidă, clubul din Gruia a organizat o festivitate specială în onoarea fotbalistului de 40 de ani, care a fost ovaționat de întreg stadionul și a plâns ca un copil.
Ciprian Deac (CFR Cluj)
Credit imagine: Getty Images
Ciprian Deac a evoluat în ultimul meci al carierei sale de fotbalist. CFR Cluj și FC Argeș au remizat în Gruia, scor 1-1, într-o atmosferă specială, astfel că am aflat și clasamentul final din play-off.
Partida a căzut pe planul secund, iar toată seara a fost despre Ciprian Deac. Veteranul a avut parte de clipe pline de emoție pe parcursul serii. Înaintea startului meciului a fost omagiat de club și suporteri, iar în minutul 10 confruntarea a fost întreruptă pentru un moment special pregătit în tribune.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/05/22/image-7f131224-a3e5-440e-b2ca-244bc420f08d.jpeg)
Ciprian Deac a fost ovaționat de tot stadionul la ultimul meci din carieră. Foto: Captură Digi Sport.
Credit imagine: From Official Website
Spre finalul partidei, jucătorul în vârstă de 40 de ani a reușit să marcheze cu o scăriță, dar golul a trebuit anulat pentru un offside. La faza imediat următoare, acesta a fost schimbat și a părăsit terenul în lacrimi, pupând gazonul de pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu".
Imediat după încheierea meciului, conducerea celor de la CFR i-a pregătit o festivitate specială legendei sale. Ciprian Deac a intrat pe teren însoțit de soție și copiii săi, vizibil emoționat și cu lacrimi în ochi.
Jucătorul, al cărui nume a fost scandat frenetic, le-a mulțumit fanilor și a primit câteva cadouri din partea clubului, inclusiv un tricou special înrămat. Ulterior, Deac a făcut un tur de stadion alături de colegii săi, încheind o carieră absolut impresionantă.
- 26 de selecții are Ciprian Deac la naționala României.
Ciprian Deac are o carieră impresionantă
Ciprian Deac și-a început drumul în fotbal la Gloria Bistrița, iar înainte de a face pasul către CFR Cluj a evoluat și pentru Unirea Dej. Prima sa aventură în Gruia a început în 2005, iar câțiva ani mai târziu, în stagiunea 2007-2008, a fost cedat temporar la Oțelul Galați.
Evoluțiile bune i-au adus în 2010 transferul în Bundesliga, la FC Schalke 04, mutare realizată pentru aproximativ trei milioane de euro. După experiența din Germania și un împrumut la Rapid București, mijlocașul a revenit la CFR Cluj în 2012.
Cariera sa a continuat apoi în Kazahstan, unde a îmbrăcat tricoul echipelor FC Aktobe și FC Tobol, înainte de întoarcerea definitivă în Gruia, produsă în 2017.
În tricoul celor de la CFR Cluj, Deac a bifat 508 apariții, a înscris 90 de goluri și a oferit 118 assist-uri. Palmaresul său alături de formația clujeană include 14 trofee: șapte titluri de campion al României, trei Cupe ale României și patru Supercupe. Pe lista performanțelor sale figurează și Cupa Germaniei, câștigată în perioada petrecută la Schalke.
Ciprian Deac, mesaj emoționant înainte de retragere
Ciprian Deac și-a anunțat retragerea prin intermediul unui videoclip postat pe rețelele de socializare.
"Dragi ceferiști, a venit momentul în care trebuie să spun stop călătoriei mele ca fotbalist și să spun că ultimul meu meci în acest tricou va fi cel cu FC Argeș. De mic mi-am dorit, când va fi să mă retrag, să mă retrag cu stadionul plin și să fie un moment special.
Vă aștept cu drag pe toți la stadion la ultimul meu meci ca jucător al acestei echipe, ultimul meci în care voi îmbrăca acest tricou minunat, acest tricou care mi-a adus atâtea bucurii.
Mi-ar plăcea să veniți cât mai mulți să-mi iau la revedere și să vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ați acordat pe parcursul carierei mele. Vă îmbrățișez", a spus Ciprian Deac.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
CFR 1907 Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112399.png)
1
1
FC Arges
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4422.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)