Constantin Gâlcă, resemnat după eșecul cu CFR! Ce a spus despre fanii care i-au cerut demisia
Rapid a fost învinsă aseară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 de CFR Cluj, într-un meci contând pentru cea de-a șaptea etapă din play-off-ul SuperLigii. Constantin Gâlcă, antrenor căruia fanii giuleșteni i-au cerut demisia, iar antrenorul a vorbit despre prestația echipei sale și despre șansele pe care le mai au rapidiștii de a ajunge în cupele europene.
Constantin Gâlcă
Credit imagine: Getty Images
Rapid a pierdut aseară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 în fața celor de la CFR Cluj, într-un meci contând pentru cea de-a șaptea etapă din play-off-ul SuperLigii.
În urma acestei înfrângeri, giuleștenii au rămas cu 32 de puncte pe locul 5 în clasamentul din campionatul României, fiind la două puncte de Dinamo, ocupanta locului 4, poziție care asigură prezența la barajul pentru un loc în Conference League.
După meci, Constantin Gâlcă a vorbit despre prestația jucătorilor săi și despre momentul cheie al înfrângerii, precizând că echipa lui și-a luat gândul de la podiumul SuperLigii în acest sezon.
Antrenorul giuleștenilor a amintit și de problemele de lot cu care se confruntă, având mulți jucători accidentați, astfel că nu știe dacă va putea trimite pe teren un prim 11 competitiv în meciul cu "U" Cluj.
"A fost ultima șansă la podium. Am avut o primă repriză slabă. Nu ne-au surprins cu nimic, ne-au dat golul pe o diagonală. N-am închis bine, apoi a venit faza penalty-ului.
În repriza a doua am schimbat. Aveam în minte să încep cu Lars Kramer la mijloc, dar am zis că poate e prea repede să facem această schimbare la începutul meciului. Totuși, comportamentul lui acolo a fost foarte bun.
La noi, în echipă, echilibrul s-a rupt după accidentarea lui Vulturar. Acum avem 11 accidentați, dacă nu mă înșel. Nu știu cu cine o să jucăm cu 'U' Cluj, să vedem dacă mai putem să recuperăm din cei accidentați, să mai facem o echipă competitivă.
Normal, trebuie să intri în teren, să dai totul, să câștigi. E importantă atitudinea, dar le-am spus că nu putem cu atâta frică. Știu că e presiune mare, dar trebuie să avem personalitate, chiar dacă greșim", a declarat Constantin Gâlcă.
Tehnicianul a fost întrebat și despre atmosfera de care a avut parte în Giulești, unde fanii i-au cerut demisia, Gâlcă spunând că e normal ca suporterii să fie supărați: "E normal să fie frustrați. Le-am dat speranță că putem să fim acolo sus, să ne batem pentru un loc de cupă europeană. Suporterii strigă multe lucruri, dar vom vedea".
În următorul meci din campionatul României, Rapid va juca pe terenul celor de la "U" Cluj, sâmbătă seară, de la ora 21:00.
Programul ultimelor etape din play-off-ul SuperLigii
Etapa 8:
CFR Cluj – Universitatea Craiova
"U" Cluj – Rapid
Dinamo – FC Argeș
Etapa 9:
Universitatea Craiova – "U" Cluj
Dinamo – CFR Cluj
FC Argeș – Rapid
Etapa 10:
Rapid – Universitatea Craiova
"U" Cluj – Dinamo
CFR Cluj – FC Argeș
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Rapid Bucuresti
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4099.png)
1
2
CFR 1907 Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112399.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)