Craiova a dat de "zidul" Hindrich și a scos doar un punct împotriva CFR-ului! Festival de ratări pe "Oblemenco"

Universitatea Craiova și CFR Cluj au încheiat la egalitate al doilea derby al etapei a 19-a din Superliga. Duelul de pe "Ion Oblemenco" s-a încheiat cu scorul de 1-1, după ce craiovenii au avut un număr uriaș de ocazii. Otto Hindrich a fost eroul clujenilor, acesta având cel puțin 3 intervenții uluitoare.

Craiova - CFR, sursă: Facebook/Universitatea Craiova

Credit imagine: Facebook

Otto Hindrich a fost pe cale să o comită la chiar prima acțiune ofensivă a craiovenilor. Ștefan Baiaram a finalizat din unghi, iar portarul CFR-ului a părut că va reține fără probleme, dar acesta a scăpat în corner mingea, aproape de bară.
Totuși, clujenii au fost mai aproape de deschiderea scorului, în minutul 27. Centrarea lui Karlo Muhar a fost prelungită de Meriton Korenica, iar mingea a ajuns la Louis Munteanu care a nimerit bara cu lovitura sa de cap din apropierea porții.
În loc să fie 1-0 pentru oaspeți, s-a făcut 1-0 pentru gazde. Tudor Băluță a deschis scorul în minutul 37 cu un șut superb din afara careului. Mijlocașul a finalizat din prima, după o minge respinsă la 16 metri.
Repriza a doua a debutat cu golul egalizator al "feroviarilor". Louis Munteanu a finalizat perfect din unghi, acesta marcând doar al doilea său gol din acest sezon al Superligii. Reușita sa vine la doar câteva zile după declarațiile dure adresate conducerii clujenilor.

Craiova, festival de ratări cu CFR

Gazdele au năvălit spre poarta adversă după primirea acestui gol. Băluță a mai încercat o execuție de la distanță, de această dată fiind refuzat de Hindrich. La doar câteva secunde, șutul aceluiași Băluță a fost scos de pe linia porții.
Hindrich a mai avut o intervenție excelentă, de această dată în fața lui Steven Nsimba. Atacantul lui Coelho a finalizat din fața porții, dar a fost refuzat de tânărul portar al CFR-ului. Și Oleksandr Romanchuk a fost blocat de Hindrich, la un corner din minutul 77.
Lyes Houri a șutat din afara careului, în minutul 87, dar Hindrich s-a întins uluitor pentru a scate de sub bara transversală. Craiova a mai ratat o ocazie uriașă în prelungiri, când Romanchuk a finalizat pe lângă, din câțiva metri.
Într-un final, meciul s-a încheiat la egalitate, un rezultat care nu ajută niciuna dintre echipe. Craiova rămâne pe locul 4 și se poate îndepărta de primele clasate, în timp ce clujenii se mențin în mediocritatea din a doua jumătate a clasamentului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo