Craiova revine pe primul loc în Superliga, după o victorie la limită cu Hermannstadt! O nouă "bijuterie" a lui Romanchuk a făcut diferența

Universitatea Craiova a bifat a 4-a victorie consecutivă în Superliga, după ce formația antrenată de MIrel Rădoi a trecut la limită de Hermannstadt. Oletenii s-au impus cu 1-0 pe teren propriu, datorită unul nou gol superb marcat de Romanchuk.

Universitatea Craiova

Credit imagine: Getty Images

Elevii lui Mirel Rădoi puteau să deschidă scorul pe Ion Oblemenco încă din minutul 11. Contraatacul oltenilor a fost finalizat de Luca Băsceanu din marginea careului, însă șutul fotbalistului adus pentru un milion de euro de la Farul a trecut puțin pe lângă vinclu.
La rândul lor, și oaspeții au avut oportunitatea de a marca, în minutul 22. Sergiu Buș i-a așezat excelent mingea lui Sergiu Balaure, a cărui șut din apropierea porții a fost scos excelent de Silviu Lung, Jr.
La trecerea primei jumătăți de oră, craiovenii au reușit să întrerupă echilibrul de pe tabelă cu o reușită uluitoare a lui Oleksandr Romanchuk. Ucraineanul adus în această vară a înscris cu un șut plasat de la peste 20 de metri, direct în vinclul porții lui Cătălin Căbuz. Acesta mai marca un "eurogol" în meciul tur cu Sarajevo.
Citește și:

Victorie la limită pentru Craiova, care revine pe primul loc

Craiova a revenit în atac imediat după pauză, iar Steven Nsimba a avut două șanse de a dubla avantajul gazdelor în minutul 49. Francezul a fost refuzat de ambele ori de Căbuz, care a avut două intervenții providențiale.
Imediat după această dublă ocazie, Hermannstadt a trecut la câțiva centimetri de egalare. Șutul în forță al lui Silviu Balaure din careu a lovit bara transversală. A urmat ca Anzor Mekvabishvili să-și încerce norocul de la distanță în minutul 68, dar execuția sa a trecut peste poartă.
Oaspeții au fost din nou foarte aproape de egalare în minutele de prelungire, când mingea trimisă din apropiere de Aurelian Chițu a fost scos de Lung de pe linia porții. Mingea a fost foarte aproape să depășească în totalitate linia, dar analiza VAR a confirmat faptul că nu a fost gol.
În urma acestei victorii la limită, formația antrenată de Mirel Rădoi și-a reocupat poziția de lider al Superligii, în detrimentul celor de la UTA. Craiova are 13 puncte după primele 5 etape și se pregătește de returul cu Spartak Trnava, din turul 3 preliminar Conference League, care se va juca joi.


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo