Dani Coman, răbufnire uluitoare după ce FC Argeș a avut un gol anulat greșit în meciul cu Petrolul: "Își bat joc de munca noastră! Știți ce merită?"

FC Argeș a fost învinsă aseară, în deplasare, cu scorul de 2-1 de Petrolul Ploiești, într-un meci contând pentru cea de-a 27-a etapă a SuperLigii. Piteștenii au avut un gol valabil pe care centralul Radu Petrescu l-a anulat inexplicabil, iar la finalul partidei, Dani Coman a avut un discurs extrem de dur la adresa arbitrajului.

Sănmărtean: "Un 0-5 pe Old Trafford m-a schimbat în bine". Interviul este disponibil pe HBO Max

Sursa video: Eurosport

FC Argeș a pierdut aseară, în deplasare, cu scorul de 2-1 în fața celor de la Petrolul Ploiești, într-un meci contând pentru cea de-a 27-a etapă a SuperLigii.
Partida ar fi putut avea o cu totul altă soartă dacă, în minutul 86, la scorul de 1-1, centralul Radu Petrescu nu ar fi anulat greșit un gol valabil marcat de oaspeți prin Sierra. Arbitrul a fluierat, însă, înainte ca mingea să intre în plasă, astfel că faza nu a putut fi analizată la VAR.
Ulterior, gazdele au făcut 2-1, iar FC Argeș a plecat fără vreun punct de la Ploiești, fiind în pericol de a coborî din top 6 la finalul acestei etape a campionatului României.
Așa cum era de așteptat, situația de pe "Ilie Oană" i-a nemulțumit pe oficialii piteștenilor, care au răbufnit la finalul partidei. Dani Coman a avut un discurs extrem de dur la adresa arbitrajului.
Președintele lui FC Argeș i-a acuzat pe arbitri că își bat joc de munca fotbaliștilor, luând decizii incorecte pentru a favoriza alte echipe, și a spus că se așteaptă ca Radu Petrescu să primească o suspendare drastică.

Dani Coman, discurs uluitor după Petrolul - FC Argeș 2-1

"Nu a reușit Petrolul să o învingă pe Argeș, a reușit Radu Petrescu să o învingă pe FC Argeș! Nu ne-au pus probleme atât de mari cât ne-a pus Petrescu. Asta este marea problemă, nu faptul că nu am jucat noi ceea ce trebuia.
Problema este că își bat joc de noi și de munca noastră și nu este prima oară. Am tăcut la meciul cu UTA, nu am mai zis nimic, iar apoi ne mirăm de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu Ganea, când l-a luat de gât pe arbitru. Știți ce merită aceștia?
Merită bătuți și călcați în picioare, pentru că își bat joc de munca noastră! Își bat joc de noi. Să ne spună clar: nu aveți voie în play-off și gata, ne oprim, jucăm în play-out și știm o treabă. Dar să nu își bată joc de noi!
Ce facem noi aici? Ce suntem? Bătaia lor de joc? Ce să ne lămurim? Spuneți voi ce a fost! Nu am ce să aflu, le-am cerut explicații și nu pot vorbi. Nu există niciun fault, nu îl atinge. Repet, să ne spună clar și ne oprim: jucăm în play-out și gata. Să nu ne mai lase să cheltuim bani, să ne antrenăm degeaba.
Câte etape să îi dea de suspendare? Trebuie suspendat pe viață, pentru că și-a bătut joc de munca unor jucători, a unor familii. Ei nu se gândesc că pot da antrenori afară, că pot distruge un club din cauza idioțeniei lor? Ce a fost la faza aceea?
Să se uite vreo 20 de etape la televizor, când arbitrează alții! Asta ar trebui să facă. Ce să le spun eu jucătorilor? Și-au bătut joc de noi. Cum mă duc eu în fața lor? Să-l ia și pe Chivulete și să îi dea și lui 40 de etape.
Să nu mă ia de prost, pentru că nu sunt! Gol valabil și viciere de rezultat. Aștept să vedem câte etape îi dau lui Petrescu. Eu ies mâine din fotbal. Ce se poate întâmpla? Ce să îmi facă? Ce să văd? Îl văd pe idiotul ăsta de Radu Petrescu. Să se lase de arbitraj. Gata!", a declarat Dani Coman, la Digi Sport.
După eșecul cu Petrolul, FC Argeș a rămas pe locul 4 al clasamentului din SuperLigă, cu 43 de puncte, putând să ajungă în afara top 6 la finalul rundei, în funcție de rezultatele pe care le vor înregistra echipe ca FC Botoșani, "U" Cluj, CFR Cluj sau FCSB.
În ultimele 3 etape ale sezonului regulat, piteștenii le mai au de înfruntat pe Farul Constanța (acasă), Dinamo (în deplasare) și Unirea Slobozia (acasă).
Lucian Sănmărtean este unul dintre cei mai tehnici jucători din istoria fotbalului românesc. "Magicianul" și-a dezvăluit secretele într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 14:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Iencsi, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo