David Miculescu nu își face griji, deși FCSB e pe locul 12! "Nu se pune problema să ratăm play-off-ul"
FCSB se află într-o situație incredibilă. A remizat cu Csikszereda, iar după 9 etape are o singură victorie, aflându-se pe locul 12 în campionat. David Miculescu e convins, însă, că nu vor exista emoții legate de accederea în play-off, fiind, în continuare, optimist cu privire la acest obiectiv.
Thiam a dezvăluit de ce și-a dorit să ajungă la FCSB! "Asta e cel mai important pentru mine"
Sursa video: Eurosport
FCSB a obținut doar o remiză aseară, în deplasare, pe terenul nou-promovatei de la Csikszereda, scor 1-1, într-un meci contând pentru cea de-a noua etapă a SuperLigii. Roș-albaștrii au condus, dar au ratat victoria după un autogol.
Patronul campioanei a început să își pună probleme serioase legate de accesul în play-off, echipa sa fiind la 7 puncte de ultimul loc care aduce acolo, ocupat în acest moment de UTA Arad.
David Miculescu nu este, însă, la fel de îngrijorat, atunci când vine vorba despre o clasare în primele 6 la finalul sezonului regulat din SuperLiga României. Atacantul crede că nu vor fi emoții legate de calificarea în play-off, neexplicându-și, totuși, seria de rezultate negative.
"În campionat nu reușim să legăm câteva victorii. Am făcut un meci bun în prima repriză, nu au avut șanse să ajungă la poartă. Am continuat și a doua repriză la fel. Am reușim să înscriem și iarăși, din fază fixă, au reușit să ne egaleze.
Nu simt că ar fi un blocaj. Pur și simplu. Dăm gol, încercăm să dăm al doilea gol și vine o fază fixă sau ceva și suntem egalați. Nu se punem problema să nu prindem play-off-ul", a declarat David Miculescu, potrivit GSP.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/04/05/image-9df67446-1ac1-4c99-9d7c-d1e22c50dd32.jpeg)
David Miculescu și Valentin Crețu sărbătorind golul marcat de FCSB cu U Cluj. Foto: Cristi Preda (GSP).
Credit imagine: Getty Images
Elias Charalambous a tras o concluzie clară după Csikszereda – FCSB 1-1
Campioana României are o singură victorie în primele 9 etape, iar un nou titlu pare tot mai departe. Elias Charalambous e supărat după ce echipa sa a luat din nou gol la o fază fixă și vrea ca elevii săi să promită mai puține și să demonstreze mai multe pe teren.
"Era o oportunitate bună să încercăm să câștigăm puncte. Trebuia să fim mult mai buni. Nu am avut ritmul pe care ar fi trebuit să îl avem. Plătim pentru lacunele noastre. Când nu dai golul doi, adversarul poate să revină. Nu a fost destul de bine ca să luăm trei puncte.
Trebuie să fim mai concentrați în astfel de momente, la ocazii. Reușim să ni le creem, dar trebuie să fim mult mai buni. Cunosc echipa, știu că acești băieți pot juca mult mai bine. Este un lucru cert, când ai avantaj minim, trebuie să marchezi și golul doi.
Simțeam că dacă am dat gol meciul va merge bine pentru noi. Fazele fixe sunt importante în fotbal. Trebuie să continuăm să vedem ce avem de făcut. Nu e de ajuns să vorbim, trebuie să arătăm pe teren. Să promitem mai puțin și să arătăm pe teren.
Trebuie să o luăm pas cu pas, dar vedem unde putem ajunge. Nu are rost să ne gândim prea departe. Fanii sunt peste tot, aproape de echipă. Îmi pare rău pentru ei, nu le e ușor nici lor să vină să ne sprijine. Mi-ar fi plăcut să îi facem fericiți. Trebuie să îi facem fericiți cu victorii", a spus Elias Charalambous, potrivit digisport.ro.
La finalul partidei, jucătorii FCSB-ului au fost băgați în ședință de galerie. Suporterii le-au transmis fotbaliștilor că e ultima dată când mai tolerează o astfel de atitudine și un astfel de rezultat.
Weekend-ul viitor, în următoarea etapă din campionatul României, roș-albaștrii vor juca în deplasare cu FC Botoșani, în timp ce Csikszereda va primi vizita celor de la Metaloglobus.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Csikszereda
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/125171.png)
1
1
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)