Dinamo a ratat șansa de a urca pe locul 2 în SuperLigă! Echipa lui Zeljko Kopic n-a putut să învingă Farul
Dinamo a remizat în această seară, pe teren propriu, scor 1-1, cu cei de la Farul Constanța, într-un meci contând pentru cea de-a 10-a etapă a SuperLigii. Echipa lui Zeljko Kopic a condus pentru aproape o oră, dar constănțenii le-au "refuzat" victoria în repriza secundă.
FCSB, temătoare înainte de debutul în faza ligii din Europa League! "O să avem o toamnă grea"
Sursa video: Eurosport
Dinamo a obținut doar o remiză în această seară, pe teren propriu, în fața celor de la Farul Constanța, duelul contând pentru cea de-a 10-a etapă a SuperLigii încheindu-se cu scorul de 1-1.
Echipa lui Zeljko Kopic a început meciul în forță, având prima ocazie în minutul 7, când Karamoko a primit o pasă bună de la Sivis și a șutat, mingea fiind respinsă de Buzbuchi.
Peste doar câteva zeci de secunde, portarul constănțenilor a fost învins de Milanov, cu o lovitură de cap, după un corner executat perfect de Armstrong.
Ultima ocazie importantă a primei reprize le-a aparținut tot celor de la Dinamo, care au încercat să-i pună probleme lui Buzbuchi în minutul 14, dar șutul lui Armstrong a trecut pe lângă poartă.
În startul reprizei secunde, oaspeții au avut o primă ocazie de a marca, în minutul 50, când Ișfan a șutat puternic, balonul trecând însă pe lângă poarta lui Epassy.
Peste mai puțin de 15 minute, Ramalho a primit o pasă foarte bună în careu de la Tănasă și a restabilit egalitatea, după un șut puternic pe centrul porții.
În urma rezultatului din această seară, Dinamo a ratat șansa de a urca pe locul 2, fiind la egalitate de puncte (19) cu Rapid, pe cea de-a treia poziție a clasamentului SuperLigii. "Câinii" sunt la 4 puncte de liderul Universitatea Craiova, pe care îl vor înfrunta în etapa următoare, în deplasare.
De cealaltă parte, după cea de-a doua remiză a stagiunii, Farul Constanța se află pe locul 8, cu 14 puncte. Weekend-ul viitor, echipa lui Ianis Zicu va primi vizita celor de la Unirea Slobozia.
Meciuri asemănătoare
Dinamo București
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4042.png)
1
1
Farul Constanta
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/102103.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)