Doliu în fotbalul din România! A decedat Doru Toma, fost mare jucător al celor de la FC Argeș

Fostul fotbalist Doru Toma, campion național cu FC Argeș în 1979, a încetat din viață a vârsta de 79 de ani, a anunțat, vineri, clubul din Trivale pe pagina sa de Facebook.

"Fotbalul - Povestea mea" are invitați de marcă, iar fiecare ediție este disponibilă pe HBO Max.

Sursa video: Eurosport

"Nea Tomiță, așa cum îi spuneau prietenii, avea 68 de ani și a jucat ca mijlocaș central timp de 12 sezoane la FC Argeș, îmbrăcând în peste 200 de meciuri tricoul alb-violet și reușind să înscrie 7 goluri.
Format la academia clubului nostru, acesta face parte din generația care a adus titlul de campioană a României în 1979 și care a jucat în Europa împotriva unor nume mari ca Nottingham Forest, Panathinaikos sau Valencia", se arată în comunicat.
După încheierea carierei de fotbalist, Toma a continuat să lucreze ca oficial în cadrul clubului FC Argeș, iar în ultima perioadă a îndeplinit funcția de team manager.
Toma a mai jucat în cariera sa la Chimia Râmnicu Vâlcea și Dacia Pitești.
Sursa: AGERPRES
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea sâmbătă de la ora 18.45, iar duminică de la ora 18.45 legendarul portar David Seaman ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" pe Eurosport 1. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo