Edvinas Gertmonas, prezentat oficial la noua echipă! Portarul a părăsit-o pe "U" Cluj

Dorit de Universitatea Craiova, Edvinas Gertmonas a hotărât să nu rămână în România după despărțirea de "U" Cluj. Portarul lituanian a semnat cu Servette din Elveția, el fiind prezentat oficial în cursul zilei de miercuri.

Prezentarea echipelor de la Cupa Mondială 2026 - Statele Unite ale Americii

Sursa video: SNTV

Aventura lui Edvinas Gertmonas la "U" Cluj s-a încheiat. De ceva timp era cunoscut faptul că lituanianul nu va continua la vicecampioana României, iar printre pretendentele la semnătura portarului s-a numărat și Universitatea Craiova, care l-a contactat înainte de finala cupei.
În cele din urmă, Gertmonas a hotărât să nu rămână în România și va evolua în Elveția. El a fost prezentat oficial de Servette în cursul zilei de miercuri. Noua echipă a acestuia a evoluat în play-out, fază a competiției în care a încheiat pe locul secund.
În vârstă de 29 de ani, Edvinas Gertmonas a trecut pe la Tauras Taurage, Atlantas, Rennes și Zalgiris, înainte să semneze cu "U" Cluj, în 2024. Cotat la 1,4 milioane de euro pe Transfermarkt, lituanianul cu 25 de selecții în naționala țării sale a bifat 74 de prezențe pentru gruparea ardeleană, menținând poarta intactă în 30 de meciuri. Ultima sa partidă a fost cea cu Universitatea Craiova din finala Cupei României.

Două variante de înlocuitor pentru Gertmonas

Cei de la "U" Cluj îi consideră pe Valentin Cojocaru și Răzvan Sava drept principalele opțiuni pentru înlocuirea lui Edvinas Gertmonas. În cazul primului, acesta este titular incontestabil la Pogon și a avut prestații foarte bune în ultimul timp. De partea cealaltă, fostul portar al rivalei CFR Cluj pare ținta cu șanse mai reduse de reușită, având în vedere salariul pe care îl are în Italia.
Valentin Cojocaru a debutat în fotbal la FCSB, trecând ulterior pe la Crotone, Frosinone și Apollon Limassol, înainte să semneze cu Viitorul Constanța. Mai apoi, el a fost legitimat la FC Voluntari, Dnipro, Feyenoord, OH Leuven, iar din 2023 evoluează la Pogon Szczecin. În total, în 2026, el a menținut poarta intactă în șase partide, apărând 65 de șuturi dintre cele 80 trimise de adversari. Cota sa pe Transfermarkt este de 700.000 de euro.
Răzvan Sava s-a format la LPS Banatul Timișoara și în Italia, fiind legitimat pe parcursul carierei la Juventus, Lecce și Torino, înainte să sosească la CFR Cluj în 2022. Până în 2024, fotbalistul în vârstă de 23 de ani a bifat 59 de apariții în tricoul formației din Gruia, iar mai apoi a fost achiziționat de Udinese. Titular la un moment dat la gruparea italiană, Răzvan Sava a intrat ultima dată pe gazon în luna decembrie, în meciul pierdut cu Udinese, scor 1-5. De atunci, a ieșit din vederile antrenorului. Cota sa pe Transfermarkt este de 2.5 milioane de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo