Eliminarea lui Bîrligea din meciul cu FC Hermannstadt a pus capac! FCSB pregătește amenzi severe pentru jucătorii săi

FCSB a remizat duminică pe terenul celor de la FC Hermannstadt, scor 3-3, într-un meci contând pentru cea de-a 16-a etapă a SuperLigii, partidă pe care roș-albaștrii au încheiat-o în inferioritate numerică după eliminarea lui Daniel Bîrligea. După cele întâmplate la Sibiu, conducerea roș-albaștrilor a anunțat că fotbaliștii vor începe să primească amenzi extrem de severe.

Fotbalul: Povestea mea - Bogdan Stelea: "La un meci din Turcia, un copil de mingi mi-a furat șapca"

Sursa video: Eurosport

FCSB a remizat duminică seara, cu scorul de 3-3, în deplasare cu FC Hermannstadt, într-un meci contând pentru cea de-a 16-a etapă a SuperLigii.
Roș-albaștrii au încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Daniel Bîrligea a încasat două cartonașe galbene în două minute din cauza comportamentului avut la adresa arbitrului, iar gazdele au fost aproape de a obține victoria.
Cartonașul roșu primit de Bîrligea a dus la cea de-a cincea eliminarea a jucătorilor de la FCSB în cele 30 de meciuri oficiale disputate în acest sezon, iar conducerea este nemulțumită de comportamentul jucătorilor, care s-au remarcat într-un sens negativ, prin faptul că le contestă deciziile arbitrilor.
În acest sens, managerul general al echipei a anunțat că fotbaliștii campioanei României vor avea de-acum înainte parte de sancțiuni mult mai severe. Din cauza actelor de indisciplină de la club, șefii FCSB-ului le vor da "amenzi unice în România" jucătorilor.
Potrivit Prima Sport, oficialul roș-albaștrilor și-a asumat o parte din vină, precizând că elevii lui Charalambous nu au fost pedepsiți până acum, lucru care a dus la înmulțirea acestor comportamente greșite. Lucrurile urmează, însă, să se schimbe.
Primii doi fotbaliști care ar urma să fie amendați sunt Daniel Bîrligea, care a fost eliminat pe fondul unui comportament infantil în meciul cu Hermannstadt, și Siyabonga Ngezana, care ar fi părăsit cantonamentul celor de la FCSB după meciul cu "U" Cluj pentru a se întâlni cu Damjan Djokovic.

Pintilii și Charalambous și-au dat demisia după FC Hermannstadt - FCSB 3-3

După remiza cu FC Hermannstadt din weekend, campioana României este la 5 puncte de play-off, fiind pe locul 9 în clasamentul SuperLigii, cu 20 de puncte acumulate în primele 16 etape.
Luni dimineață, patronul roș-albaștrilor a dezvăluit că Elias Charalambous și Mihai Pintilii și-ar fi dat demisia imediat după egalul de la Sibiu. Finanțatorul nu le-a acceptat-o și le-ar fi spus că de acum își va asuma el răspunderea pentru eșecurile echipei.
Totodată, conducătorul celor de la FCSB va fi, însă, și cel care va avea control total asupra formulei de start și a schimbărilor. De asemenea, oficialul a anunțat că va schimba formula de joc și nu va mai trimite în teren închizători, urmând ca, probabil, să se treacă la un clasic 4-3-3.
La FCSB ar putea fi angajat un om care să se ocupe de disciplina jucătorilor, existând temeri că fotbaliștii nu îi respectă pe cei doi antrenori așa cum ar trebui. Din fericire pentru cei de la FCSB, a venit pauza competițională cauzată de meciurile echipelor naționale, moment prielnic pentru ca roș-albaștrii să îndrepte din lucruri.
După reluarea SuperLigii, campioana României va juca acasă cu Petrolul Ploiești în cea de-a 17-a etapă a sezonului, într-un meci programat pe 22 noiembrie, de la ora 20:30.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea și se vede sâmbătă, 15 noiembrie, la ora 17.15, dar și duminică, 16 noiembrie, de la ora 12.30 pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo