FCSB a făcut prima ofertă din mercato-ul acestei veri! Sârbii au anunțat cine e primul fotbalist dorit
FCSB a avut un sezon sub așteptări, iar singurul obiectiv rămas este calificarea în Conference League, pentru care vor juca vineri seară împotriva lui Dinamo, în finala barajului. Între timp, roș-albaștrii au început să-și facă planuri pentru sezonul viitor, căutând să întărească lotul. Presa din Serbia a anunțat cine este primul fotbalist ofertat de fosta campioană a României.
Stefan Pirgic
Credit imagine: Facebook
FCSB va juca vineri seară, în deplasare pe Stadionul Arcul de Triumf, împotriva celor de la Dinamo, în meciul contând pentru finala barajului de calificare în următorul sezon de Conference League.
În timp ce jucătorii și staff-ul tehnic pregătesc partida, conducerea clubului a început să-și contureze deja strategia pentru perioada de mercato din această vară, una dintre principalele direcții vizând consolidarea compartimentului median.
Presa din Serbia a anunțat cine este primul fotbalist pentru care FCSB a făcut o ofertă în startul acestei perioade de mercato. Conform jurnaliștilor Mozzart Sport, este vorba despre Stefan Pirgic, mijlocașul de 23 de ani al celor de la Zeleznicar Pancevo.
Fotbalistul, care are o cotă de piață de 800.000 de euro, este așteptat să ajungă în România, sârbii notând că fosta campioană din SuperLigă "a oferit condiții de transfer mai mult decât corecte".
Mai mult, jurnaliștii sursei citate au scris că mutarea la FCSB ar putea să-l transforme pe Pirgic în "unul dintre cei mai scumpi jucători din istoria lui Zeleznicar". 2,2 milioane de euro este cea mai mare sumă pe care a încasat-o clubul din Pancevo până acum pentru un jucător, respectiv pentru Jovan Milosavljevic, transferat la Malmo.
Interesant este că FCSB nu este singura echipă interesată de semnătura lui Stefan Pirgic. Viktoria Plzen și Steaua Roșie Belgrad sunt și ele cu ochii pe fotbalistul care s-a remarcat pentru versatilitatea sa, putând evolua atât ca mijlocaș central, cât și ca număr 10 sau ca atacant central.
Sursa citată a subliniat faptul că roș-albaștrii sunt principalii favoriți să-i obțină transferul. Rămâne de văzut cum vor evolua negocierile și care va fi suma pe care șefii fostei campioane a României o vor oferi în schimbul sârbului.
FCSB și-ar dori revenirea lui Adrian Șut
Prioritatea roș-albaștrilor pentru noul sezon este aducerea unui mijlocaș central cu profil puternic, capabil să ofere ritm, agresivitate și echilibru jocului. În acest context, în aprilie au apărut informații potrivit cărora șefii de la FCSB vor face totul pentru revenirea la echipă a lui Adrian Șut.
Fotbalist a plecat în iarnă pentru o experiență în Emiratele Arabe Unite, la Al Ain, dar există semnale că despărțirea dintre jucător și formația din Golf s-ar putea produce în următoarele săptămâni, iar acest scenariu i-ar putea deschide drumul unei reveniri la București.
Șut este considerat în continuare un jucător care a avut un rol important în mecanismul echipei, mai ales prin felul în care organiza jocul și controla zona centrală. Totuși, la FCSB se caută și un plus de intensitate în acea poziție, motiv pentru care varianta Joao Paulo este privită cu interes, profilul său fiind apreciat pentru implicarea în construcție, disponibilitatea la joc și agresivitatea pozitivă din dueluri.
Revenirea lui Adrian Șut rămâne o opțiune serioasă pentru vară, mai ales în condițiile în care adaptarea sa în Emirate nu a fost una ideală. De la plecarea de la campioana României, mijlocașul a strâns 14 apariții și un gol pentru Al Ain, după ce la FCSB a fost unul dintre oamenii de bază în sezoanele în care echipa a cucerit două titluri consecutive.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)