FCSB începe pregătirile pentru Conference League! Ofertă de 350.000 de euro pentru un jucător din SuperLiga, iar mai multe plecări au fost anunțate

FCSB s-a calificat în preliminariile din Conference League, după ce a câștigat meciurile de baraj cu FC Botoșani și Dinamo. Mai multe schimbări de lot vor avea loc la fosta campioană a României, printre țintele din mercato numărându-se Anderson Ceara, de la Csikszereda.

Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Coreea de Sud

Sursa video: SNTV

De două ori la rând campioană a României, FCSB a pierdut acest statut în sezonul 2025/2026, Universitatea Craiova punând mâna pe titlu. Mai mult decât atât, gruparea bucureșteană a ratat în premieră prezența în play-off, evoluând în play-out-ul SuperLigii.
"Roș-albaștrii" și-au salvat sezonul în ultima săptămână, când au reușit să le învingă pe FC Botoșani și Dinamo, ambele partide încheiate după prelungiri, calificându-se astfel în preliminariile din Conference League. Având în vedere ambițiile mari ale conducerii echipei, mai multe schimbări de lot vor avea loc la FCSB înainte de startul stagiunii viitoare.

Cel puțin cinci jucători, OUT de la FCSB! Ofertă pentru Anderson Ceara

Conform Fanatik, Daniel Graovac, Baba Alhassan, Kiki și Thiam vor pleca de la FCSB, pe această listă fiind și Vlad Chiricheș. Există șanse ca și Lixandru să își facă bagajele, în cazul în care o ofertă mulțumitoare va sosi pe adresa clubului. Dennis Politic, împrumutat la Hermannstadt în a doua parte a sezonului, va mai primi o șansă din partea conducerii clubului, decizia fiind una surprinzătoare.
La echipa bucureșteană vor ajunge cel puțin șase fotbaliști în această vară, dintre care trei atacanți. Deocamdată, numele lor nu au fost dezvăluite de oficiali, cu o singură excepție. FCSB a făcut o ofertă de 350.000 de euro pentru Anderson Ceara, legitimat la Csikszereda, și rămâne de văzut dacă mutarea se va realiza. Suma este una importantă pentru o formație precum cea din Miercurea Ciuc, care are unul dintre cele mai mici bugete din SuperLiga.
În vârstă de 27 de ani, Anderson Ceara a evoluat în Brazilia, la Santos, CRB, Maringa și Santa Cruz, înainte să sosească la Csikszereda, în 2024. De când a ajuns în România, mijlocașul a marcat 11 goluri și a oferit 16 pase decisive în 81 de meciuri. El este cotat la 650.000 de euro pe Transfermarkt.
  • Anderson Ceara a fost cel mai bun jucător al ediției 2024/2025 de Liga 2, la finalul căreia Csikszereda a promovat în SuperLiga.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo