FCSB, mai aproape ca oricând de transferul lui Kevin Ciubotaru? "Orice jucător vrea! Deci, da!"
Transferul lui Kevin Ciubotaru la FCSB a revenit în actualitate, jucătorul transmițând public că își dorește să semneze cu campioana României. Chiar dacă nu au mai existat discuții, jucătorul speră să ajungă să îmbrace tricoul roș-albastru în viitor, chiar dacă mutarea nu se va realiza în această iarnă.
Alex Ferguson: "Așa am reușit la Manchester United"
Sursa video: Eurosport
FCSB este, după victoria cu Rapid, la doar 9 puncte de liderul Superligii, diferență infimă având în vedere că punctele se vor înjumătăți după sezonul regular. În consecință, oficialii roș-albaștrilor vor să întărească sesizabil echipa în această iarnă, astfel încât Elias Charalambous să aibă mai multe variante de top pe fiecare post.
Acum a reapărut în actualitate transferul lui Kevin Ciubotaru, de la Hermannstadt. Jucătorul a promis conducerii campioanei României că vor discuta în pauza competițională din iarnă, iar acum a transmis că e deschis unei mutări la gruparea din Berceni.
Doar că oficialii roș-albaștrilor nu l-au mai contactat până în acest moment, susține fundașul, care speră la un transfer chiar și în vară.
"(n.r. când ai contactat de FCSB?) Cu două luni înainte să se termine sezonul regular mi-au scris și m-au întrebat dacă sunt interesat. Eu am zis că nu pot da un răspuns. Încă aveam multe meciuri și trebuia să rămân concentrat. Nu puteam să am alte gânduri.
Mi-a scris managerul general de la FCSB. Cu patronul a vorbit doar tata, cu două săptămâni înainte de ultimul meci. Și așa a rămas. Că vorbim în pauza de sărbători.
(n.r. cum s-au finalizat tratativele?) Nu am mai vorbit. Nu mai am nimic. Eu sunt împăcat. Sunt aici, la Hermannstadt, și voi da totul. Poate în viitor, da! Orice jucător își dorește să câștige trofee. Deci, da", a declarat Kevin Ciubotaru pentru Fanatik.
FCSB va susține un cantonament în Antalya și va avea un amical de gală cu Beșiktaș
Campioana en-titre din SuperLigă, FCSB, va susține un cantonament în Antalya, unde o va înfrunta, printre altele, pe Beșiktaș, echipă aflată pe locul 5 în clasamentul Turcia.
Andre Duarte este singurul nume nou care s-a alăturat lotului lui Elias Charalambous. Mihai Popescu, accidentat grav în luna octombrie, a făcut și el deplasarea cu roș-albaștrii, cel mai probabil, urmând să aibă parte de un program de pregătire separat sau mai slab ca intensitate față de restul echipei.
Programul etapei a 22-a din SuperLigă, prima din 2026
FC Argeș - FCSB, 16 ianuarie, ora 20:00
Unirea Slobozia - UTA Arad, 17 ianuarie, ora 13:00
Farul Constanța - FC Hermannstadt, 17 ianuarie, ora 17:15
Rapid - Metaloglobus, 17 ianuarie, ora 20:00
Csikszereda - FC Botoșani, 18 ianuarie, ora 15:30
CFR Cluj - Oțelul Galați, 18 ianuarie, ora 17:45
Dinamo - "U" Cluj, 18 ianuarie, ora 20:30
Petrolul Ploiești - Universitatea Craiova, 19 ianuarie, ora 20:00
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Arges
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4422.png)
1
0
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)