"FCSB se bate la titlu dacă intră în play-off!" Un fost jucător debordează de încredere
FCSB a dezamăgit crunt în acest sezon și riscă să rateze accederea în play-off, ceea ce ar fi o contraperformanță uriașă pentru campioana din ultimele două sezoane. Echipa lui Elias Charalambous nu mai este la mâna ei, dar un fost jucător al roș-albaștrilor e convins că aceștia se vor bate la titlu dacă vor reuși să prindă top 6.
Florin Cernat: "Am fost impresionat de doi fundași fabuloși"
Sursa video: Eurosport
Finalul sezonului regulat din SuperLiga se apropie, iar FCSB mai are de trecut doar două obstacole până la încheierea acestei faze a competiției: duelurile cu UTA și Universitatea Cluj. Pentru meciul de la Arad, biletele s-au epuizat într-un timp record, astfel că se anunță o presiune extraordinară.
Situația din clasament nu le permite roș-albaștrilor nicio eroare. Formația pregătită de Elias Charalambous depinde nu doar de propriile rezultate, ci stă la mâna celorlalte partide pentru a fi sigură de un loc în play-off.
Bănel Nicoliță, unul dintre jucătorii importanți ai echipei în perioada 2005–2011, urmărește în continuare parcursul clubului roș-albastru și este de părere că șansele la play-off rămân considerabile. Fostul mijlocaș susține însă că, în eventualitatea unui eșec, situația nu ar trebui dramatizată, iar echipa ar trebui să își continue parcursul cu echilibru și luciditate.
"Mai sunt două etape și îmi doresc ca FCSB să reușească să ajungă în play-off. Acolo este locul echipei. Dacă va intra, atunci se va bate la titlu. Nu este ușor, mai ales că nu mai depinde neapărat de ei, ci și de rezultatele anumitor echipe. Dacă nu va intra, nu va fi un dezastru.
De ce să fie dezastru, a murit cineva? Nu are rost să facem o tragedie. Până la urmă este fotbal și tot timpul sunt surprize. Dacă ar fi doar o echipă campioană, lumea s-ar obișnuit doar cu ea și nu ar mai fi așa spectaculos fotbalul", a spus Bănel Nicoliță, pentru digisport.ro.
UTA Arad - FCSB poate începe cu cele două formații având șanse nule la calificarea în play-off
FCSB va juca în ultimele două etape în deplasare cu UTA Arad și acasă cu U Cluj, dar două victorii ar putea să nu fie suficiente pentru a încheia sezonul regulat în primele 6. Formația lui Charalambous are nevoie de rezultate favorabile și în meciurile pe care le vor disputa contracandidatele. Cel mai crunt scenariu pentru "roș-albaștri" e ca la ora meciului cu UTA din etapa a 29-a să fie deja eliminați din cursa pentru play-off.
Duelul UTA - FCSB va avea loc duminică seara, de la ora 21:00, iar toate contracandidatele campioanei vor juca înainte. Ca atare, dacă U Cluj va câștiga acasă cu Oțelul (Vineri, ora 20:00), CFR Cluj va câștiga în deplasare cu Farul (sâmbătă, ora 20:00) și FC Argeș va câștiga în deplasare cu Dinamo (duminică, ora 18:00), FCSB nu va mai avea nici măcar șanse matematice să prindă play-off-ul.
Dacă va lua 6 puncte din meciurile cu UTA Arad și U Cluj, FCSB se va califica în play-off dacă unul dintre scenariile de mai jos se va concretiza:
- FC Argeș obține maximum două puncte în meciurile cu Dinamo și Unirea Slobozia.
- CFR Cluj obține maximum un punct în partidele cu Farul Constanța și Dinamo.
- "U" Cluj nu câștigă cu Oțelul Galați (în ultima etapă joacă direct cu FCSB).
Există o mică șansă ca FCSB să termine pe 6 și dacă ia doar 4 puncte din ultimele două partide, dar pentru asta ar trebui ca FC Argeș să piardă duelurile cu Dinamo și Unirea Slobozia).
Cum se califică U Cluj în play-off
- Cel puțin două puncte obținute în meciurile cu Oțelul și FCSB.
- Înfrângere cu Oțelul și remiză cu FCSB.
- Remiză cu Oțelul, înfrângere cu FCSB: CFR Cluj obține maximum un punct în partidele cu Farul și Dinamo SAU FC Argeș câștigă maximum trei puncte în meciurile cu Dinamo și Unirea Slobozia.
- Înfrângere în ambele meciuri: CFR Cluj pierde ambele partide SAU FC Argeș obține maximum două puncte.
Cum se califică CFR Cluj în play-off:
- Cel puțin două puncte câștigate în ultimele două runde.
- Obține un punct: "U" Cluj pierde ambele meciuri SAU FC Argeș câștigă doar un punct SAU FCSB nu câștigă ambele meciuri.
- Pierde ambele partide: FC Argeș este învinsă în ambele meciuri SAU FCSB nu câștigă ambele partide.
Cum se califică FC Argeș în play-off:
- Cel puțin trei puncte obținute în ultimele două etape.
- Două puncte obținute: CFR Cluj câștigă maximum un punct SAU FCSB nu câștigă ambele meciuri.
- Strânge un singur punct: CFR Cluj pierde ambele meciuri SAU FCSB nu câștigă ambele partide.
- Pierde ambele meciuri: FCSB obține maximum trei puncte.
În cazul celor de la UTA, șansele la calificarea în play-off sunt doar matematice, fiind extrem de dificil să fie îndeplinite toate condițiile pentru ca arădenii să prindă top 6.
Meciuri asemănătoare
UTA Arad
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4941.png)
2
4
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)