FCSB, victorie prețioasă cu Universitatea Craiova! Campioana "s-a trezit" când conta mai mult și se apropie la 5 puncte de play-off
FCSB a învins-o cu 1-0 pe Universitatea Craiova, în derby-u etapei a 12-a din SuperLiga României. Florin Tănase a marcat unicul gol al partidei din penalty, iar jucătorul campioanei României a și ratat o dată de la punctul cu var, în ultimul sfert de oră al întâlnirii.
Florin Tănase și Juri Cisotti, FCSB. Sursa: Facebook FCSB.
Credit imagine: Getty Images
FCSB pare că și-a revenit după startul mai slab de sezon și se află în ascensiune, reușind să se impună în ultimele două partide de campionat. După 1-0 cu Oțelul Galați, roș-albaștrii au trecut astăzi cu același scor de Universitatea Craiova, care pierde astfel primul loc, în favoarea Rapidului. Giuleștenii s-au impus aseară în fața Farului și sunt lideri după 12 etape.
Prima mare ocazie a apărut după doar câteva secunde, când Etim le-a suflat o minge adversarilor și a scăpat singur cu Târnovanu. Jucătorul Craiovei a tras la scurt, dar portarul advers a respins.
Gazdele au replicat în minutul 5, în urma unei lovituri de colț. Mingea a ajuns la Adrian Șut, dar lovitura de cap a acestuia a trecut peste poartă.
Imediat, Istvan Kovacs a dictat un penalty pentru FCSB, după un contact între Bîrligea și Romanchuk, însă a revenit corect asupra deciziei, după ce s-a constatat că jucătorul oltenilor a lovit prima dată mingea.
După fix 10 minute de joc, Universitatea a irosit o oportunitate uriașă de a deschide scorul. Nsimba i-a pasat în centrul careului lui Samuel Teles, dar șutul portughezului a trecut agonizant pe lângă bara din dreapta.
A urmat apoi ocazia lui Mihai Popescu, care nu a prins cadrul porții, iar roș-albaștrii au cerut al doilea galben la un fault al lui Nsimba, dar Kovacs nu a stricat echilibrul partidei.
Cicâldău a beneficiat și el de o ocazie bună, dar lovitura sa de cap din minutul 28 a trecut peste poartă.
În minutul 35, Alexandru Stoian a fost faultat în careul advers, dar Kovacs nu a văzut inițial faza. Arbitrul întâlnirii a fost chemat la monitorul VAR, acolo unde s-a convins că a fost penalty, arătând punctul cu var. Florin Tănase a executat impecabil și a deblocat tabela, la 1-0.
În prelungirile primei reprize, Alex Cicâldău a văzut cartonașul galben pentru un fault asupra lui Tănase, iar fotbalistul Craiovei a comis-o la 12 minute după pauză, când a mai făcut un fault de galben și a fost eliminat.
După ceva mai bine de o oră de joc, Nsimba l-a pus la grea încercare pe Târnovanu, dar portarul campioanei României a respins în lateral.
În ultimul sfert de oră, David Miculescu a șutat în mâna unui adversar, iar Kovacs a mai dictat un penalty. De această dată, Florin Tănase a fost ghicit de Isenko, care a apărat lovitura de la 11 metri.
FCSB – Universitatea Craiova s-a încheiat 1-0, rezultat cu care roș-albaștrii ajung la 13 puncte și se apropie la 5 puncte de play-off și la 11 de primul loc, ocupat de Rapid.
FCSB – Universitatea Craiova: Echipele de start:
- FCSB: Târnovanu - Pantea, Ngezana, M. Popescu, Radunovic - F. Tănase, Șut, Olaru - Cisotti, Bîrligea, Stoian
Rezerve: Zima, Udrea, V. Crețu, Alibec, Miculescu, Kiki, Politic, Chiricheș, Toma, Oct. Popescu, Alhassan, Thiam
Absenți: Graovac, Edjouma, Cercel, Dawa, Lixandru (accidentați)
Antrenor: Elias Charalambous - UNIVERSITATEA CRAIOVA: Isenko - A. Rus, Screciu, Romanchuk - Rădulescu, Teles, T. Băluță, Cicâldău, F. Ștefan - Nsimba, Etim
Rezerve: L. Popescu, Stevanovic, Mogoș, Mora, A. Crețu, Anzor, Băsceanu, Houri, Paradela, Baiaram, Assad, D. Matei
Absent: Bancu (suspendat)
Antrenor: Mirel Rădoi
Meciuri asemănătoare
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
1
0
Universitatea Craiova
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4133.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)