Filipe Coelho înregistrează un debut cu dreptul pe banca Universității Craiova! Oltenii au câștigat meciul împotriva lui FC Argeș

Filipe Coelho a debutat cu dreptul pe banca Universității Craiova! Oltenii s-au impus la Mioveni, scor 2-1, împotriva celor de la FC Argeș și s-au apropiat la trei puncte de liderul Rapid.

"Fotbalul - Povestea mea" are invitați de marcă, iar fiecare ediție este disponibilă pe HBO Max.

Sursa video: Eurosport

După ce Csikszereda a învins-o pe Unirea Slobozia, scor 2-1, golul ialomițenilor fiind înscris cu o execuție de la 50 de metri semnată de Vlad Pop, FC Argeș și Universitatea Craiova s-au duelat în al 2-lea meci al etapei a 17-a din SuperLiga.
Prima repriză a fost compusă din două părți, una dezolantă și o alta entuziasmantă. Startul partidei nu a impresionat și prima ocazie a venit abia în minutul 28, când Al Hamlawi nu a marcat cu capul din câțiva metri, deși poarta rămăsese goală.
Începând cu minutul 33 s-a declanșat nebunia la Mioveni și Baiaram a deblocat tabela, el reușind să înscrie din a doua încercare, după ce Etim le-a luat fața piteștenilor și l-a servit pe român.
Replica celor de la FC Argeș a venit cinci minute mai târziu. Oancea a trimis un șut defectuos, dar Matos a avut spirit de reacție și a deviat cu călcâiul în poarta apărată de Isenko. Scorul de 1-1 nu a fost cel al pauzei și oltenii au punctat din nou înainte de finalul primei reprize. Bancu a centrat din partea stângă, mingea a ajuns la Etim și americanul a punctat cu o execuție sigură, în minutul 43.

Filipe Coelho a debutat cu dreptul pe banca Universității Craiova

Cele două formații au continuat jocul bun din finalul primei reprize și Baiaram a ratat prima ocazie mare a actului secund, în minutul 52, când a trimis peste poarta dintr-o poziție centrală. Mai apoi, în minutul 55, Universitatea Craiova a trecut din nou pe lângă gol, Anzor Mekvabishvili nereușind să cadreze mingea din câțiva metri.
Imediat după, FC Argeș a fost aproape să egaleze, Bettaieb trimițând cu o lovitură de cap la colțul scurt, dar Isenko a respins "balonul" în ultima clipă.
FC Argeș a continuat să preseze, ea fiind, în mod evident, echipa care are nevoie să înscrie, dar elevii lui Filipe Coelho au rezistat și lusitanul a debutat cu un succes pe banca Universității Craiova, scor 2-1.
În urma acestui rezultat, formația din Bănie ajunge la 32 de puncte și urcă pe poziția a 3-a, la trei lungimi în spatele liderului Rapid. De partea cealaltă, FC Argeș rămâne cu 27 de puncte și ocupă locul al 5-lea.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea sâmbătă de la ora 18.45, iar duminică de la ora 18.45 legendarul portar David Seaman ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" pe Eurosport 1. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo