Florin Tănase, atac fără precedent la arbitrul Găman: "Săracul, vai de capul lui! Să ne explice şi nouă cineva ce s-a întâmplat"

Florin Tănase, căpitanul campioanei FCSB, s-a lansat într-un atac fără precedent la adresa lui George Găman, arbitrul partidei cu Farul, terminată 1-2. Mijlocașul roş-albaştrilor e sigur că centralul a influenţat decisiv rezultatul, prin prestaţia sa lamentabilă, şi așteaptă să vadă cât va fi suspendat acesta.

Florin Tănase

Credit imagine: Getty Images

FCSB a fost învinsă de Farul Constanța cu scorul de 2-1 (0-1), sâmbătă seara, pe Stadionul Steaua din Capitală, într-un meci din etapa a treia a Superligii de fotbal.
Campioana a oferit încă o dovadă a momentului de criză prin care trece, cu o singură victorie ultimele cinci meciuri în toate competițiile, un egal și trei eșecuri.
Dacă prima repriză a fost una destul de neinteresantă, partea secundă a fost plină de evenimente. Portarul gazdelor, Ștefan Târnovanu, a fost eliminat în minutul 69, pentru proteste, după un fault comis de Mihai Popescu asupra lui Tănasă în marginea careului. Goalkeeperul a primit mai întâi cartonașul galben, iar apoi imediat pe cel roșu.
O altă fază care a creat rumoare în rândul gazdelor s-a petrecut în minutul 90+3, când Tănasă a fost faultat de Cercel în marginea careului, iar arbitrul George Găman a dictat inițial penalty, dar apoi a revenit și a mutat lovitura în afara careului, la indicația arbitrajului video.

Florin Tănase, atac devastator la adresa lui George Găman, după FCSB - Farul 1-2

Meciul a fost prelungit cu 16 minute și 13 secunde din cauza întreruperilor din partea secundă, iar campioana a primit gol în minutul 90+10, motiv pentru Florin Tănase să "explodeze" la final. Căpitanul roş-albaştrilor a avut un atac fără precedent la adresa centralului, pe care l-a acuzat inclusiv că a venit "chitit" împotriva FCSB-ului.
"Ce a făcut în seara asta Găman... eu sincer n-am mai văzut așa ceva. Să fii chemat de atâtea ori pe la VAR, săracul, vai de capul lui. A devenit sensibil în ultimul timp. Fix la meciul nostru...părerea mea e că nu avea de ce să fie eliminat Târnovanu. Îmi aduc aminte din alte meciuri, când se făcea că nu aude anumite expresii de la alți jucători. În seara asta... nu avem ce să facem. A venit chitit. Nu știa ce explicații să dea. Sunt curios câte etape o să fie și el suspendat acum. Să ne explice și nouă cineva ce s-a întâmplat în seara asta, pentru că nu e normal.
Suntem și noi fotbaliști, muncim, aveam nevoie de o victorie pentru moralul nostru. Din păcate, a venit Găman și ne-a luat punctele. În minutul, 1 dă galben. N-am înțeles. O să fie analizată și prestația lui, cu siguranță, și vom vedea. Asta este, punctele rămân pierdute. Nu e un moment ușor pentru noi, dar trebuie să trecem peste el începând cu meciul următor, să ne calificăm (n.r. în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor) și, ușor-ușor, sperăm ca lucrurile să intre pe un făgaș normal. Moralul ni l-a luat Găman, e dezamăgire mare. Așteptăm meciul de miercuri. Asta e frumos la fotbal, pentru că în câteva zile ai ocazia să câștigi și să te ridici. Dacă era alt arbitru, probabil câștigam. Rămâne să ne concentrăm pe meciurile care urmează", a declarat Florin Tănase, la zona mixtă.
După 3 etape din Superliga, FCSB e abia pe 8, dar va mai coborî până la finalul rundei, azi şi mâine urmând a se desfăşura alte 4 partide. Obiectivul primordial pentru campioană este calificarea în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, miercuri FCSB urmând a o întâlni pe Shkendija, pe teren propriu. În turul din Macedonia, formaţia lui Charalambous a pierdut la limită, 0-1.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo