Ianis Hagi a refuzat un salariu uriaș pentru a juca în cupele europene! Cât ar fi putut câștiga la Rapid

Ianis Hagi a rămas liber de contract în această vară, după ce s-a despărțit de Rangers, iar în ultimele săptămâni s-a vorbit foarte mult despre ce urmează pentru el. Zilele trecute, presa din Israel a scris că românul este dorit de Maccabi Tel Aviv, echipă cu care ar putea să joace în cupele europene. Pentru asta, Hagi a refuzat o ofertă foarte bună venită de la Rapid.

Tănase și Șut se așteaptă la un meci agresiv cu Aberdeen! Ce au remarcat la adversara din EL

Sursa video: Eurosport

Ianis Hagi este liber de contract după despărțirea de Rangers și, deși în ultimele săptămâni au apărut tot felul de zvonuri despre echipe care îl vor, românul nu a semnat cu nicio formație până acum.
Cel mai recent, presa din Israel a anunțat că Hagi ar fi dorit de Maccabi Tel Aviv, echipă calificată în play-off-ul Europa League, care are asigurată prezența în grupele unei competiții continentale.
Conform jurnaliștilor publicației Sport5, clubul l-a mai vrut pe Ianis și în trecut, dar mutarea nu s-a concretizat atunci, acum având cele mai mari șanse de a deveni realitate. Singurul aspect asupra căruia trebuie să se ajungă la un acord este salariul fotbalistului.
"Ianis Hagi, fiul legendarului fotbalist român Gheorghe Hagi, joacă atât pe postul de mijlocaș ofensiv, cât și pe ambele flancuri. Hagi este liber de contract după ce și-a încheiat contractul cu Rangers la sfârșitul acestui sezon.
Românul a fost deja candidat la Maccabi Tel Aviv de mai multe ori în trecut, dar transferul nu s-a concretizat niciodată. Acum, jucătorul se așteaptă să câștige aproximativ un milion de euro pe sezon, sume foarte mari în comparație cu fotbalul israelian", se arată pe site-ul sursei citate.

Ianis Hagi a refuzat un salariu uriaș pentru a juca în Europa

Ulterior apariției acestor informații, jurnalistul Decebal Rădulescu a anunțat că Ianis Hagi ar fi semnat deja cu Maccabi Tel Aviv, în cursul zilei de marți, pentru un salariu de 750.000 de euro.
Înainte de a bate palma cu campioana Israelului, mijlocașul român de 26 de ani ar fi refuzat o ofertă foarte bună venită din partea celor de la rapid, care l-ar fi așteptat în Giulești cu un salariu important.
"Ianis se spune că ar fi semnat cu Maccabi Tel Aviv. A avut și de la Rapid ofertă. A avut ofertă cu 700.000 de euro salariu, dar a preferat 750.000 de la Maccabi Tel Aviv. Cineva mi-a zis că a și semnat. Ieri (n.r. marți) ar fi semnat", a spus Rădulescu, citat de Digi Sport.
Maccabi Tel Aviv o va înfrunta pe Dynamo Kiev în play-off-ul Europa League, meciul tur fiind programat în această seară, de la ora 21:00. Dacă va fi învinsă, echipa din Israel va juca în faza ligii din Conference League.
Dacă va obține un rezultat similar cu cel înregistrat de FCSB în play-off-ul Europa league, cele două echipe ar putea fi adversare în această toamnă în grupe.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo