Informația momentului! Hakim Ziyech, la un pas de ajungerea în SuperLiga

Oficialii CFR-ului vor să continue seria transferurilor spectaculoase! După ce în Gruia au sosit mai mulți jucători importanți, capul de afiș fiind Kurt Zouma, vicecampioana României negociază în acest moment cu Hakim Ziyech.

Hakim Ziyech

Credit imagine: Getty Images

După ce a reușit să o elimine pe Lugano, în turul al 2-lea preliminar din Europa League, CFR Cluj părea că va reuși să ajungă cel puțin în faza principală din Conference League. Din păcate pentru formația ardeleană, următorul adversar a fost Braga, lusitanii câștigând fără emoții dubla cu vicecampioana României.
Ulterior a urmat duelul cu Hacken, iar CFR Cluj a suferit o umilință istorică, pierzând fără drept de apel meciul tur, scor 2-7. În urma acestui rezultat, Dan Petrescu și-a dat demisia, Andrea Mandorlini a ajuns la cârma echipei, iar în club a fost cooptat Mikael Silvestre.
Astfel, a devenit evident că formația din Gruia va încerca o nouă abordare, cea a aducerii jucătorilor titrați aflați pe finalul carierei și, rând pe rând, la Cluj au sosit Kurt Zouma, Islam Slimani și Marcus Coco, dar oficialii CFR-ului nu vor să se oprească aici.
Conform GSP, ardelenii negociază în acest moment cu Hakim Ziyech. Deocamdată, vicecampioana României nu a primit un răspuns din partea marocanului, care se consultă cu familia și, probabil, așteaptă și alte oferte, el fiind liber de contract.
  • Dacă își va da acceptul, Ziyech se va reuni cu Zouma, alături de care a împărțit terenul în 25 de meciuri la Chelsea.

Ziyech a trecut pe la Chelsea

Ajuns la 32 de ani, Hakim Ziyech este cotat la 4,5 milioane de euro pe Transfermarkt, el fiind al 3-lea cel mai bun marcator din istoria naționalei Marocului, cu 25 de reușite, la 11 de Ahmed Faras, liderul all-time.
Extrema dreaptă și-a început cariera la Heerenveen, iar ulterior a trecut pe la Twente, înainte să ajungă la Ajax, unde a devenit cunoscut în fotbalul internațional.
În 2020, Ziyech a prins un transfer de răsunet la Chelsea, gruparea londoneză achitând nu mai puțin de 40 de milioane de euro, dar a dezamăgit pe parcursul perioadei pe Stamford Bridge, marcând doar 14 goluri în 107 meciuri. În ultimul sezon în Anglia, el nu a punctat deloc în 24 de partide.
În 2023, Ziyech a semnat cu Galatasaray, iar în a doua parte a sezonului precedent a evoluat la Al-Duhail, în Qatar, reușind să marcheze un gol în 13 meciuri, iar în acest moment este liber de contract.
Din palmaresul lui Ziyech fac parte trofeul Champions League (2021), Supercupa Europei (2021) și Campionatul Mondial al Cluburilor (2021), toate cele câștigându-le în tricoul lui Chelsea.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo