INTERVIU | Constantin “Dina” Grameni, în exclusivitate pentru Eurosport: "Fotbalul de azi e prea robotizat"

Constantin "Dina" Grameni s-a născut pe 23 octombrie 2002, la Constanța. Este crescut la Academia Hagi, unde a câștigat multiple campionate de tineret în România. Grameni a debutat în Superliga României pe 4 aprilie 2021 pentru FC Viitorul Constanța, în înfrângerea cu 1-0 împotriva celor de la FC Botoșani. În sezonul 2022-2023, la doar 20 de ani, Dina a reușit cel mai bun sezon din cariera sa de până acum: a marcat 6 goluri și a oferit 4 pase decisive în 39 de meciuri și a câștigat titlul alături de Farul Constanța. Pe 8 septembrie 2024, jucătorul constănțean s-a transferat la Rapid București. În primul sezon, sub comanda lui Marius Șumudică, a evoluat în 18 partide de campionat, unde a prins 510 minute. Sezonul acesta, Grameni a început ca titular în prima etapă cu FC Argeș, unde a evoluat 77 de minute la începutul lunii iulie, însă până pe 28 noiembrie a mai strâns în campionat doar 126 de minute. Dina a jucat trei meciuri ca titular în 2025, iar în două dintre ele a marcat, în meciul cu Metaloglobus și în cel cu Csikszereda.

Din 17 ianuarie 2026 însă, evoluția sa a explodat: a fost titular în fiecare partidă după pauza de iarnă, acumulând 853 de minute din maximul posibil de 900. În total, acesta are peste 1371 de minute în campionat și Cupă, 3 goluri, inclusiv un superb gol de la mijloc cu Hermannstadt, și 3 pase decisive, cu un rating mediu constant peste 7.1. Fără accidentări majore, cu o prezență defensivă solidă și contribuție ofensivă regulată, Grameni livrează meci de meci la un nivel uniform, depășind oscilațiile multor altor jucători din ligă.

Performanțele sale îl plasează în pole-position pentru convocarea la națională, în timp ce Mircea Lucescu, selecționerul României, pregătește lotul final pentru barajul cu Turcia din 26 martie 2026. Cu forma actuală și profilul de mijlocaș complet, nu ar fi o surpriză dacă Dina Grameni va fi inclus. Constantin Grameni nu este doar constant la Rapid, ci reprezintă în 2026 unul dintre cei mai fiabili fotbaliști din Superligă. Sâmbătă, 14 martie, pe Giulești, în debutul play-off-ului Superligii, derby-ul cu Dinamo va fi ocazia perfectă ca Dina să își confirme statutul de mijlocaș complet și să ajute giuleștenii să dea tonul în cursa pentru al patrulea titlu din istorie.

Dina Grameni: Da, primul gol cred că a fost al lui Baiaram, al doilea al lui Mustaca din penalty.

D.G.: Sunt mai mulți. La turneele finale de tineret întâlnești jucători foarte buni. De exemplu, fundașul central de la Spania, Cristhian Mosquera, care ulterior a ajuns la Arsenal. Am jucat și împotriva Portugaliei cu Fábio Silva, împotriva Spaniei cu Alejandro Balde, iar la Olanda am întâlnit jucători ca Xavi Simons sau Jeremie Frimpong. Sunt nume care joacă acum în cele mai puternice campionate din lume.

D.G.: Pentru mine, cel mai valoros este tricoul meu din sezonul în care am devenit campion cu Farul Constanța. L-am înrămat și îl țin în camera mea, cu semnăturile tuturor colegilor. Mai am și un tricou special cu semnătura lui Cristian Săpunaru, de la momentul retragerii lui. Are o valoare sentimentală uriașă.

D.G.: Nu. Nu am ajuns niciodată în punctul ăla. M-am gândit mereu că asta e ceea ce mi-am dorit să fac. Copilul de cinci sau șase ani din mine nu ar fi acceptat să renunț. Un merit mare îl au părinții mei, care m-au susținut constant. Și eu am reușit pentru că mi-am organizat mereu prioritățile – fotbalul a fost pe primul loc.

D.G.: Sincer, nu știu dacă pot spune că e cel mai bine organizat, dar cu siguranță e în top 3. Sunt aici și văd ce se întâmplă în interior. Domnul Dan Șucu își dorește enorm să dezvolte clubul. Se investește mult în infrastructură și în tot ce ne trebuie ca jucători pentru performanță. Ne apropiem de nivelul cluburilor europene.

D.G.: Momentan la baza de la Ștefănești, lângă Tunari. Terenurile sunt gata, dar urmează clădirea principală. Când va fi finalizată, vom avea toate condițiile de top. Acum nu ne lipsește ceva esențial, dar va fi un nivel superior după.

D.G.: Depinde de starea din ziua aia. Aveam un playlist fix, dar acum aleg în funcție de vibe. Uneori lent, alteori rap sau trap, alteori pop. Înaintea meciului cu Craiova, de exemplu, ceva trap mai lent – eram încărcat emoțional și voiam să mă liniștesc.

D.G.: E greu… Poate o poveste de revenire. Au fost multe momente diferite.

D.G.: Presa funcționează așa: se scrie ce atrage atenția. Noi știam că va fi discutat. Dar în interior s-a rezolvat în una-două zile, cu discuții private cu antrenorul și staff-ul. În presă a durat mult mai mult decât problema reală.

D.G.: Încerc să păstrez echilibrul. Îmi place să ies cu prietenii, dar cu limită. Fotbalul rămâne pe primul loc și îmi organizez viața în jurul lui.

D.G.: Când eram mai mic, da. Apoi am primit sfaturi de la jucători experimentați și am renunțat. Mai citesc articole, dar evit comentariile. Nu știi cine scrie – poate un cont fals.

D.G.: Nu pot alege. Ambele sunt uriașe. Mondialul e rar în carieră. Dar un titlu cu Rapid, al patrulea din istorie după peste 100 de ani, ar fi ceva special.

D.G.: E un moment puternic. Te motivează enorm și îți amintește pentru cine joci.

D.G.: Până la 17-18 ani mi se părea normal – toată generația din Academie era convocată des. Abia mai târziu am înțeles responsabilitatea și cât înseamnă să reprezinți țara.

D.G.: Primul meci de la EURO U21, deschiderea cu Italia U21. Atmosfera și miza au fost speciale.

D.G.: Cel cu Elveția, de pe Giulești. Am simțit că putem concura cu echipe puternice. Toată campania de calificare și EURO au fost importante, chiar dacă n-am luat puncte în grupă – a fost o dezamăgire.

D.G.: Nu cred că e chiar atât de mare. Pregăteam meciurile cu selecționerul Daniel Pancu foarte detaliat – știam tot despre adversari. Mulți joacă în La Liga etc.

D.G.: Da, și la noi s-a făcut. Era în sala de ședințe, cu toată echipa, consultant financiar venit special. Ne-a învățat ce să facem cu banii, mai ales jucătorii tineri, până în 25 de ani. Din ce am văzut și țin minte, a fost destul de ok – lumea a fost atentă, își făcea notițe, nimeni nu-și permitea să facă mișto pe față, că era o chestie serioasă și se întâmpla în programul echipei.

D.G.: Golul meu cu Hermannstadt. E genul de execuție de generic, cum zic unii. Colegii care mă știu de mic știu că încerc mereu astfel de lucruri.

D.G.: Nu, niciodată total. Încerc mereu să-mi mențin stilul de joc, baza pe calitățile mele. Fac mici ajustări în funcție de adversar – înainte de meci studiezi și cine poate intra de pe bancă pe poziția ta. Dar nu schimb abordarea radical, nu stau să enervez pe cineva sau să mă lipesc de el tot meciul. Niciodată n-a fost cazul.

D.G.: Avem o melodie pe care o punem mereu înainte de meci la boxe – ceva la care lumea nu s-ar aștepta deloc, gen muzical total neașteptat. Dacă vom câștiga campionatul, o spunem public. Până atunci, rămâne în vestiar.

D.G.: Nu m-am gândit atât de detaliat. Îmi place să iau lucrurile pas cu pas. Noaptea poate visezi ce-ar fi dacă…, dar ziua mă concentrez pe muncă și pe următorul meci. Acum gândul e la Dinamo – să-i batem, după vedem calculele.

D.G.: Nu prea am idoli actuali. Îmi place fotbalul retro – Pirlo e un exemplu uriaș pentru mine, rolul de deep-lying playmaker, l-am și citit cartea. Privesc mult meciuri vechi, am luat recent PlayStation 3 și joc doar FIFA-uri din 2009-2014.

D.G.: Fotbalul actual e prea robotizat, prea mult atletism și fizic. Au dispărut sclipirile alea romantice. Acum se pune accent pe km alergați, viteză, agilitate – și antrenorii te întreabă de ce n-ai alergat 12 km, chiar dacă ai dat pasă de gol și ai creat două ocazii mari. Mie îmi place fotbalul în care conta mai mult ce faci cu mingea.

D.G.: Nimănui nu-i place să stea pe bancă, mai ales după ce ai fost titular și căpitan. Dar am luat partea bună – m-a făcut mai critic cu mine, am învățat că în fotbal și în viață nu-i totul roz. M-a maturizat enorm. M-am antrenat mereu la maximum, pentru mine, nu pentru antrenor. Când a venit schimbarea, eram pregătit 100%. Am întors problema pe toate părțile și am zis mereu: vina e în mare parte a mea, ce pot îmbunătăți eu?

D.G.: Debutul pe Giulești a fost special, dar primul meci în deplasare cu Slobozia, când am văzut stadionul plin doar cu rapidiști – a fost altceva. Adrenalină maximă, nu-mi închideam ochii la prânz de nerăbdare. Suporterii știu cine sunt – dau 101% în fiecare meci, chiar dacă joc slab sau joc genial. Asta contează.

D.G.: Nebunie. Sau bărbăție. Cum zice și cântecul: "Ăsta e Rapidul din Giulești, iubeste-l și ai să înnebunești". Totul e mult mai intens aici.

D.G.: E o greșeală mare să-l critici pe domnul Hagi pentru ce fac jucătorii după ce pleacă. La academie înveți enorm fotbalistic, ai condiții excelente și mediu sănătos. Problemele apar ulterior, când ajungi în cluburi cu mai multă libertate și bani – trebuie să te gestionezi singur. E nedrept să fie judecat pentru carierele de după ale jucătorilor.