Louis Munteanu, dezvăluiri despre negocierile cu FCSB! "Cu ce am fost obraznic? Am și eu pretențiile mele"
CFR Cluj a învins-o în această după-amiază, în deplasare, cu scorul de 1-0 pe Unirea Slobozia, într-un meci contând pentru cea de-a 16-a etapă a SuperLigii. La finalul partidei, Louis Munteanu a făcut câteva declarații, vorbind printre altele despre negocierile cu FCSB, care și-a exprimat interesul cu privire la transferul său.
Fotbalul: Povestea mea - Bratu:"Învăț mereu. S-au schimbat generațiile și noi trebuie să ne adaptăm"
Sursa video: Eurosport
CFR Cluj s-a impus în această după-amiază, în deplasare, cu scorul de 1-0 în fața celor de la Unirea Slobozia, într-un meci contând pentru cea de-a 16-a etapă a SuperLigii.
La finalul partidei, unul dintre jucătorii care au făcut declarații a fost Louis Munteanu, titular în echipa lui Daniel Pancu. Atacantul a avut o evoluție modestă și a fost scos de pe teren în minutul 70.
După meci, fotbalistul a vorbit despre interesul celor de la FCSB pentru el. Munteanu a dat de înțeles că lucrurile se vor clarifica în perioada de mercato de la începutul anului viitor.
Mai mult, atacantul de 23 de ani, despre care conducerea roș-albaștrilor a spus că a fost "obraznic", cerând un salariu de 60.000 de euro, a recunoscut că are anumite pretenții și a dat de înțeles că nu va accepta mutarea fără să-i fie îndeplinite condițiile.
Louis Munteanu, dezvăluiri despre negocierile cu FCSB
"Sunt bine, îmi văd de treaba mea, sper să-mi ajut echipa. Ce s-a întâmplat (n.r. la negocierile cu FCSB)? Nimic, ce să se întâmple?! Când o să vină iarna, o să vedeți, nu sunt aici să vorbesc despre așa ceva.
Cu ce am fost obraznic eu? Trebuia să mă duc pe condițiile lui (n.r. ale patronului de la FCSB)? Am și eu pretențiile mele. Am cerut și eu ce am considerat că merit și dacă nu a vrut să îmi dea...", a declarat Louis Munteanu.
CFR Cluj se află acum, cu 16 puncte, pe locul 12 în clasamentul din SuperLigă, victoria cu Unirea Slobozia fiind prima după 4 etape. În următoarea rundă a campionatului României, după pauza internațională, echipa lui Daniel Pancu va juca pe teren propriu contra celor de la Rapid.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea și se vede sâmbătă, 15 noiembrie, la ora 17.15, dar și duminică, 16 noiembrie de la ora 12.30 pe Eurosport 1 Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Unirea 04 Slobozia
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/125076.png)
0
1
CFR 1907 Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112399.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)