Marius Ștefănescu a luat decizia finală în privința transferului la Dinamo
Marius Ștefănescu, dorit de Dinamo, a purtat negocieri cu formația din Ștefan cel Mare, ajungând la un acord cu oficialii clubului. Dacă nu va interveni ceva neprevăzut, atacantul lateral va semna cu rivala FCSB-ului.
Marius Ștefănescu
Credit imagine: Getty Images
Sosit la FCSB în urmă cu un an, Marius Ștefănescu nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Atacantul lateral era văzut drept unul dintre cei mai buni fotbaliști din SuperLiga, motiv pentru care campioana României a plătit nu mai puțin de 1,3 milioane de euro celor de la Sepsi pentru realizarea transferului.
Deși nu este titular la FCSB, Ștefănescu a dorit să continue la formația bucureșteană, însă, în urma prestației din meciul cu Shkendija, s-a luat decizia, în cadrul clubului, ca el să nu mai facă parte din lot. Dinamo a dorit să profite de situație și să-l achiziționeze.
Miercuri, Andrei Nicolescu a dezvăluit că există un acord între Dinamo și FCSB, campioana României acceptând suma de transfer de 300.000 de euro, iar ultimul pas pentru realizarea mutării era înțelegerea privind detaliile contractuale între clubul din Ștefan cel Mare și Ștefănescu.
Conform GSP, atacantul lateral a ajuns la un numitor comun cu Dinamo, iar mutarea este foarte aproape să se realizeze. Singurul scenariu în care Ștefănescu s-ar răzgândi ar fi în cazul în care va primi o ofertă bună din străinătate.
În vârstă de 26 de ani, Marius Ștefănescu a ajuns la FCSB vara trecută, după ce timp de șase ani a evoluat pentru Sepsi OSK. Cotat la 1,2 milioane de euro pe Transfermarkt, atacantul lateral a marcat nouă goluri și a oferit patru pase decisive în cele 49 de meciuri disputate în tricoul campioanei României.
Alex Băluță ar putea ajunge și el la Dinamo
În ceea ce îl privește pe Alex Băluță, dorit la rândul său de Dinamo, Andrei Nicolescu a dezvăluit că interes pentru transfer a existat și în urmă cu o lună. Totuși, fotbalistul a fost reticent în discuții, iar mutarea a picat la acel moment.
Rămâne de văzut dacă, între timp, Băluță și-a schimbat perspectiva și ar fi dispus să semneze cu Dinamo.
"Au fost niște discuții acum o lună și ne-am lovit de reticența lui de a discuta, de a intra în detalii. El e mai polivalent, dar nu are rost să discutăm, pentru că e mult mai departe Băluță față de discuția cu Ștefănescu", a spus Andrei Nicolescu, ieri seară.
În vârstă de 31 de ani, Alex Băluță a evoluat de-a lungul carierei la Chindia Târgoviște, Viitorul Constanța, Universitatea Craiova, Slavia Praga, Slovan Liberec, Akademia Puskás și FCSB.
Din 2017 până în prezent, mijlocașul ofensiv are o selecție la naționala României, în care a marcat un gol.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)