Marius Șumudică l-a taxat pe Alexandru Crețu! "Ai pe spate, când mergi la duș, urmele de la scaune"

Alexandru Crețu le-a mulțumit ironic tuturor celor care au crezut că Universitatea Craiova nu va câștiga titlul, printre cei luați la țintă numărându-se inclusiv Marius Șumudică. Antrenorul nu a trecut cu vederea episodul și l-a taxat pe fotbalist.

Marius Șumudică

Credit imagine: Getty Images

Duminică seară, Universitatea Craiova a reușit o victorie categorică, scor 5-0, cu "U" Cluj, în penultima etapă a play-off-ului SuperLigii. Grație succesului, formația din Bănie a devenit noua campioană a României, după ce miercuri reușise să își treacă în palmares și Cupa României.
După festivitatea de premiere, jucătorii Universității Craiova au dat startul petrecerii, iar la un moment dat, Alexandru Crețu a ținut să le mulțumească într-o notă ironică tuturor celor care nu credeau că oltenii vor câștiga meciul decisiv cu "U" Cluj, printre aceștia numărându-se Marius Șumudică și Raul Rusescu.
La o zi de la acel episod, Marius Șumudică a ținut să îi dea replica lui Alexandru Crețu, potrivit Fanatik. Antrenorul i-a reamintit fotbalistului că el considera Universitatea Craiova ca fiind cea mai puternică echipă și l-a ironizat pe mijlocaș pentru faptul că este mai mult rezervă.
  • Alexandru Crețu a bifat 35 de meciuri în acest sezon. În play-off, el a intrat pe gazon în șase partide și a evoluat în doar 14% din numărul total de minute.

Declarațiile făcute de Marius Șumudică

"Eu așa am simțit de la început, că cine va câștiga Cupa, va reuși să se impună și în campionat. Am zis de la început că Universitatea Craiova este cea mai puternică echipă. De fiecare dată, jucătorii care au venit de pe bancă au adus un plus. Au avut soluții, au stat în 17-18 jucători, ceea ce înseamnă enorm.
Cred că am fost printre singurii care am zis că nu se vor împarte trofeele și că Universitatea Craiova pleacă cu prima șansă. Probabil, nefiind obișnuit cu succesul, l-am deranjat pe domnul Crețu.
Ne-a atras atenția, în principal mie, că am spus că Craiova va reuși eventul. Îți mulțumesc, domnule Crețu! Îți mulțumesc, ești un băiat deosebit că mi-ai atras atenția, că am spus că o să fiți campioni. Nu tu i-ai făcut campioni pe cei de la Craiova, că tu, săracul, ai pe spate, când mergi la duș, urmele de la scaune, că stai pe bancă.
Vii tu, Crețu, să atragi atenția? Să se înțeleagă că aceasta ne e meseria fiecăruia și trebuie să o facem. Cum el trebuie să și-o facă, văd că și-o face bine în parcare (n.r. – rulează video cu Crețu dansând), știe să își facă pașii de dans. Îmi doresc din suflet ca la anul să fie mai inspirat, pentru că el a fost inspirat doar la petrecere, pe teren nu l-am văzut", a declarat Marius Șumudică.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo