Ngezana, liber să plece de la FCSB! Unde ar putea ajunge fundașul sud-african
Ngezana are prestații modeste în actualul sezon și gafează în mod constant, majoritatea golurilor încasate săptămâna trecută de FCSB venind în urma unor erori comise de sud-african. Totuși, acesta ar avea o ofertă din Turcia și conducerea formației din București este dispusă să îl lase să plece.
Darius Olaru nu se teme de ultimul adversar din Europa League! "În fotbal se poate întâmpla orice"
Sursa video: Eurosport
Ngezana a sosit la FCSB în 2023. Inițial, acesta a întâmpinat probleme de adaptare, fiind la prima sa aventură în afara Africii de Sud, însă în cele din urmă s-a impus în primul 11 și a contribuit din plin la performanțele din precedentele două sezoane.
Era de așteptat ca fundașul central să își mențină forma foarte bună, însă a început să gafeze aproape meci de meci. În cele două partide de săptămâna trecută, el poate fi considerat vinovat la cinci dintre cele opt goluri încasate de FCSB de la Dinamo Zagreb și CFR Cluj.
În mod surprinzător, Ngezana stârnește în continuare interesul unor cluburi din străinătate. Chiar dacă trece printr-o perioadă complicată, sud-africanul ar avea pe masă o ofertă de la o echipă din Turcia. Informația a fost oferită de jurnaliștii de la kickoff.com, care au precizat totodată că, anterior, de fundaș s-a interesat și Lorient din Franța.
Conform Digisport, FCSB este de acord să renunțe la Ngezana. Din cauza formei slabe a echipei, orice jucător este de vânzare și, în mod evident, o reconstrucție va avea loc în vară. Rămâne de văzut dacă misterioasa formație din Turcia va forța transferul în finalul perioadei de mercato sau va aștepta până la sfârșitul sezonului.
În vârstă de 28 de ani, Siyabonga Ngezana este cotat la trei milioane de euro pe Transfermarkt. De când a sosit în România, sud-africanul a marcat trei goluri și a oferit două pase decisive în cele 103 meciuri pe care le-a disputat în tricoul campioanei României.
Ngezana și-a luat rămas-bun de la coechipieri după FCSB - Feyenoord 4-3
Ngezana a dat de înțeles că s-ar putea despărți de FCSB încă de la jumătatea lunii decembrie. La finalul partidei cu Feyenoord din Europa League, fundașul a făcut câteva declarații în care a sugerat că acela ar putea să fi fost ultimul său meci în tricoul roș-albaștrilor.
Fundașul a plecat apoi la Cupa Africii pe Națiuni și în acel moment nu se știa dacă el va mai reveni în lotul lui Elias Charalambous, luându-și parcă rămas-bun deja de la coechipieri.
"Nu se știe niciodată (n.r. ce se va întâmpla în continuare)! Nu poți ști niciodată viitorul, mai ales acum. Acum sunt concentrat să mă duc la Cupa Africii și le doresc numai bine colegilor mei în meciurile rămase, sper că vor ajunge în play-off", a declarat Ngezana în decembrie.
În urma acestei afirmații a fotbalistului, care a sugerat că și-ar dori să plece dacă va veni vreo ofertă pe numele său, conducerea campioanei României a răbufnit, spunând că Ngezana este liber să nu se mai întoarcă în țară.
- Pentru FCSB urmează joi seară, pe teren propriu, ultimul duel contând pentru faza ligii din Europa League, cu Fenerbahce, meci programat de la ora 22:00 și care va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi sâmbătă, de la ora 18:30, și duminică, de la ora 18:50, pe Eurosport 1. Interviurile realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)