Rapid a oficializat despărțirea de Gâlcă! Anunțul conducerii despre situația lui Daniel Pancu
Publicat 26/05/2026 la 21:48 GMT+3
Clubul de fotbal Rapid Bucureşti a anunţat, marţi seara, pe site-ul său oficial, despărţirea de antrenorul Constantin Gâlcă. Marius Bilașco, noul director sportiv al giuleștenilor, a transmis că Daniel Pancu ar putea semna miercuri cu Rapid, dacă va reuși să-și rezilieze contractul cu CFR Cluj și va accepta propunerea Rapidului.
Daniel Pancu
Credit imagine: Getty Images
''Colaborarea dintre FC Rapid şi antrenorul Constantin Gâlcă a ajuns la final. Le mulţumim lui Constantin Gâlcă şi membrilor staffului său: Dumitru Uzunea (antrenor secund), Ciprian Prună (preparator fizic) şi Marius Francisc (analist video), pentru profesionalismul şi munca depusă în perioada petrecută la club şi le dorim mult succes în continuare, atât pe plan profesional, cât şi personal'', se arată în comunicatul clubului, conform Agerpres.
Numit pe banca Rapidului la data de 3 iunie 2025, Constantin Gâlcă a condus echipa în 43 de partide oficiale, dintre care 3 în Cupa României. În această perioadă, Rapid a înregistrat 18 victorii, 12 rezultate de egalitate şi 13 înfrângeri, cu un golaveraj de 61 de goluri marcate şi 47 primite.
Rapid s-a clasat pe locul 6 în play-off, ratând obiectivul propus, calificarea în cupele europene.
Aproape sigur, viitorul antrenor al Rapidului va fi Daniel Pancu. Acesta este încă sub contract cu CFR Cluj, dar conducerea giuleștenilor, prin vocea lui Marius Bilașco, a anunțat că e posibil ca miercuri să devină liber și va putea semna cu Rapid.
"Nu sunt chinuit, preocupat da. Da, am vorbit cu Pancu. (n.r.: Când va semna?) Sperăm cât mai repede să se rezolve problema dintre el și CFR Cluj. Sper ca în seara asta să se rezolve. Dacă nu, cel mai târziu mâine.
Apoi, vom începe și noi negocierea directă cu el, ca să finalizăm cât mai repede. Și el vrea asta, și noi și cred că și CFR-ul", a spus Bilașco la Digi Sport.
Promo
Promo