Răzvan Sava pleacă de la Udinese! Portarul ar urma să revină în SuperLiga, dar nu la CFR Cluj

Sosit în 2024 la Udinese, Răzvan Sava s-ar putea întoarce acum în România. El a fost lăsat în afara lotului la ultimul meci disputat de echipa sa, iar presa din Italia anunță că portarul ar fi aproape de un transfer la Rapid!

Ovidiu Burcă: "Promovarea cu Dinamo a fost o minune". Interviul va fi astăzi de la 15 pe Eurosport 2

Sursa video: Eurosport

Format în Italia și trecut inclusiv pe la academia lui Juventus, Răzvan Sava a semnat în ianuarie 2022 cu CFR Cluj. El a debutat în poarta echipei din Gruia în sezonul 2022/2023, iar în următoarea stagiune a fost titular incontestabil și a bifat 45 de prezențe.
Pe 23 august 2024, Sava a fost achiziționat de Udinese, contractul său fiind valabil până în 2029. Italienii au plătit 2.5 milioane de euro în schimbul acestuia, iar portarul român a debutat într-un meci din Cupa Italiei, unde a salvat un penalty.
În total, de când a sosit la Udinese, Răzvan Sava a apărat în 23 de partide. Ultima dintre acestea s-a dovedit a fi un adevărat coșmar pentru internaționalul român, deoarece a încasat cinci goluri de la Fiorentina pe data de 21 decembrie 2025, după ce a fost nevoit să intre pe gazon în minutul 10.

Răzvan Sava, noul jucător al Rapidului?

În următoarele cinci meciuri de după cel cu Fiorentina, el s-a aflat pe banca de rezerve, însă la disputa cu Verona de ieri nici măcar nu a prins lotul. Presa din Italia a dezvăluit că portarul în vârstă de 23 de ani nu este accidentat, ci decizia a fost luată deoarece urmează ca acesta să plece!
Mai mult decât atât, echipa care este aproape să îl transfere pe Sava ar fi Rapid! Informația vine ca o surpriză, având în vedere că este greu de crezut că Sava ar accepta să se întoarcă în România pentru a fi rezervă, Aioani fiind unul dintre cei mai buni portari din SuperLiga.
"Udinese a jucat cu Hellas Verona în partida care închide etapa 22 din Serie A În lotul oaspeților e de remarcat absența lui Răzvan Sava. El nu va fi la dispoziția lui Kosta Runjaic. Antrenorul a decis să nu îl convoace pentru acest meci.
Absența are legătură cu o posibilă revenire a sa în România. Viitorul lui Sava pare tot mai departe de Udinese. Printre echipele interesate de portar se află Rapid București. Clubul pare foarte aproape de transferul jucătorului", este informația oferită de tuttoudinese.it.
Rămâne de văzut dacă mutarea se va concretiza, în condițiile în care încă de la începutul lunii ianuarie s-a scris că Răzvan Sava este dorit de Rapid. Discuțiile au demarat după ce Costel Gâlcă a cerut un portar care să îi facă concurență lui Aioani.
Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi sâmbătă, de la ora 18:30, și duminică, de la ora 18:50, pe Eurosport 1. Interviurile realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo