Sezon încheiat pentru un fotbalist de la FCSB! S-a ales cu o coastă fracturată în meciul cu Farul Constanța
FCSB a învins-o vineri seară, pe teren propriu, pe Petrolul Ploiești, scor 3-1, calificându-se astfel la barajul de Conference League. După meci, oficialii roș-albaștrilor au anunțat că Siyabonga Ngezana, care a fost indisponibil pentru duelul cu prahovenii, nu va mai juca deloc în acest sezon. Sud-africanul s-ar fi accidentat grav în partida cu Farul Constanța, după o ciocnire cu Denis Alibec.
FCSB
Credit imagine: Getty Images
FCSB a învins-o vineri seară, pe teren propriu, pe Petrolul Ploiești cu scorul de 3-1, obținând astfel calificarea la barajul de Conference League. Campioana României are un avans de nouă puncte în fața celor de la Csikszereda, a 3-a echipă din play-out cu drept de participare în cupele europene, cu trei etape rămase de disputat.
Roș-albaștrii nu se vor putea baza, însă, în ultimele partide din acest sezon pe Siyabonga Ngezana, care a fost indisponibil și pentru duelul cu prahovenii. Oficialii campioanei României au anunțat că sud-africanul nu va mai juca în această stagiune.
Se pare că fundașul de 28 de ani s-a ales cu o coastă fracturată în meciul cu Farul Constanța de la începutul săptămânii, după o ciocnire cu Denis Alibec. După această accidentare, Ngezana are nevoie de cel puțin 3-4 săptămâni pentru a se reface.
Fotbalistul ar putea să fie apt de joc pentru meciurile de la baraj, dar rămâne de văzut dacă roș-albaștrii vor mai conta pe el, în condițiile în care Joyskim Dawa și Mihai Popescu au revenit foarte bine pe teren, după accidentările grave la genunchi, având evoluții dintre cele mai bune în play-out.
În ultimele etape din play-out-ul SuperLigii, echipa pregătită de Lucian Filip și Alin Stoica le mai are de înfruntat pe Csikszereda, Unirea Slobozia și FC Hermannstadt.
Programul play-out-ului din SuperLigă
Etapa 1 (14-15 martie):
FCSB – Metaloglobus București 0-0
UTA Arad – FC Hermannstadt 3-2
FC Botoșani – Unirea Slobozia 3-2
Oțelul Galați – Csikszereda 2-3
Farul Constanța – Petrolul Ploiești 2-0
Etapa 2 (21-22 martie):
FCSB – UTA Arad 1-0
FC Hermannstadt – FC Botoșani 3-0
Unirea Slobozia – Oțelul Galați 2-1
Csikszereda – Farul Constanța 1-1
Metaloglobus București – Petrolul Ploiești 1-0
Etapa 3 (4-5 aprilie):
FC Botoșani – FCSB 3-2
UTA Arad – Metaloglobus București 5-1
Oțelul Galați – FC Hermannstadt 2-0
Farul Constanța – Unirea Slobozia 0-1
Petrolul Ploiești – Csikszereda 2-0
Etapa 4 (11-12 aprilie):
FCSB – Oțelul Galați 4-0
UTA Arad – FC Botoșani 3-1
FC Hermannstadt – Farul Constanța 1-0
Unirea Slobozia – Petrolul Ploiești 1-2
Metaloglobus București – Csikszereda 0-1
Etapa 5 (18-19 aprilie):
Farul Constanța – FCSB 2-3
Oțelul Galați – UTA Arad 1-0
FC Botoșani – Metaloglobus București 3-2
Petrolul Ploiești – FC Hermannstadt 1-1
Csikszereda – Unirea Slobozia 3-2
Etapa 6 (25-26 aprilie):
FCSB – Petrolul Ploiești 3-1
UTA Arad – Farul Constanța
FC Botoșani – Oțelul Galați 1-1
FC Hermannstadt – Csikszereda 0-0
Metaloglobus București – Unirea Slobozia
Etapa 7 (2-3 mai):
Csikszereda – FCSB
Petrolul Ploiești – UTA Arad
Farul Constanța – FC Botoșani
Unirea Slobozia – Oțelul Galați
FC Hermannstadt – Metaloglobus București
Etapa 8 (9-10 mai):
FCSB – Unirea Slobozia
UTA Arad – Csikszereda
FC Botoșani – Petrolul Ploiești
Oțelul Galați – Farul Constanța
Metaloglobus București – FC Hermannstadt
Etapa 9 (16-17 mai):
FC Hermannstadt – FCSB
Unirea Slobozia – UTA Arad
Csikszereda – FC Botoșani
Petrolul Ploiești – Oțelul Galați
Farul Constanța – Metaloglobus București
Meciuri asemănătoare
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
3
1
FC Petrolul
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4793.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)