Singurul marcator al FCSB dă vina pe ghinion pentru eșecul din derby-ul cu CFR Cluj! "Putem câștiga orice meci"
FCSB a fost învinsă aseară, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 de CFR Cluj, într-un meci contând pentru cea de-a 23-a etapă din SuperLigă. La finalul partidei în care campioana României a condus pentru mai bine de 30 de minute, David Miculescu, singurul marcator al roș-albaștrilor, a vorbit despre motivele pentru care echipa lui nu își regăsește forma din sezonul trecut.
Ovidiu Burcă: "Promovarea cu Dinamo a fost o minune". Interviul va fi astăzi de la 15 pe Eurosport 2
Sursa video: Eurosport
FCSB a suferit aseară o înfrângere dură, pe teren propriu, fiind învinsă cu scorul de 4-1 de CFR Cluj, într-un meci contând pentru cea de-a 23-a etapă din SuperLigă.
Aceasta a fost a doua înfrângere consecutivă suferită de roș-albaștri cu 4-1, după ce joi seară echipa lui Elias Charalambous a pierdut la fel în Croația, în fața celor de la Dinamo Zagreb, în penultima etapă a fazei ligii din Europa League.
În urma acestor eșecuri, FCSB se află pe locul 11 în clasamentul SuperLigii, cu 31 de puncte, fiind la 5 puncte de "U" Cluj, care se află momentan pe ultimul loc de play-off, iar în Europa League mai păstrează doar șanse matematice pentru calificarea în primăvara europeană.
După încheierea meciului cu CFR Cluj, singurul marcator al campioanei României, David Miculescu, a vorbit despre situația în care se află echipa lui, dezvăluind că nu înțelege ce se întâmplă.
Fotbalistul a spus că nu știe de ce FCSB nu poate să-și regăsească forma din sezonul anterior, dar a punctat că roș-albaștrii ar fi avut și ghinion în derby-ul cu CFR. Miculescu a anunțat că formația lui va da totul în următoarele meciuri, sperând să obțină rezultatele dorite.
Miculescu crede că FCSB e ghinionistă
"Suntem foarte supărați, dezamăgiți, pentru că noi am vorbit să câștigăm, apoi mai aveam două meciuri acasă și am fi vrut să legăm niște victorii. Am început bine meciul, am avut 1-0, am avut și ocazii, apoi în minutul 37 ne-au egalat.
Speram să intrăm la egalitate la pauză și vedem ce va fi, dar ne-au mai dat un gol. După pauză puteam să egalăm, să întoarcem noi scorul, dar după ce a picat un gol după cinci minute a fost greu. Reușim să înscriem, jucăm bine în primele minute și după luăm niște goluri simple.
Nu vreau să dau vina pe ghinion, dar putem zice că avem puțin, parcă toate sunt contra noastră, orice șut, orice bară... sare mingea la ei din orice, dar nu vreau să dau vina pe asta. Cred că orice jucător din vestiarul nostru vrea să câștige, toți ne dorim, dar chiar nu știu ce se întâmplă cu noi. Ne jucăm șansele care au rămas, eu zic că sunt și vedem la final de retur ce va fi.
(n.r. Cum o să fie meciul cu Fenerbahce?) Eu zic că în ziua de azi nu mai contează această diferență de valoare, în ziua de astăzi nu mai sunt diferențe atât de mari. Cred că dacă intrăm cu o atitudine potrivită și cu o mentalitate de învingător putem câștiga orice meci", a declarat David Miculescu.
Pentru FCSB urmează, joi seară, duelul cu Fenerbahce din ultima etapă a fazei ligii din Europa League, iar duminică echipa lui Elias Charalambous o va înfrunta pe Csikszereda în campionat.
Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi sâmbătă, de la ora 18:30, și duminică, de la ora 18:50, pe Eurosport 1. Interviurile realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
1
4
CFR 1907 Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112399.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)