Situația devine penibilă! "U" Cluj cere modificarea zilei în care se va duela cu CFR Cluj: "Am făcut deja o adresă la LPF"
Programul primei etape din play-off și din play-out ar putea suferi alte modificări! La câteva ore după ce s-a decis ca "U" Cluj - CFR Cluj să se joace duminică, în loc de luni, Radu Constantea a trimis o adresă la LPF pentru ca derby-ul să se dispute în ziua anunțată inițial.
Alex Ferguson: "Așa am învins-o pe Bayern în finala UCL din 1999"
Sursa video: Eurosport
Deși au rămas trei zile până când meciurile din play-off și play-out vor începe, programul rămâne sub semnul întrebării. Întâi de toate, partida FCSB - Metaloglobus trebuia să se joace vineri, dar a fost ulterior reprogramată sâmbătă. Mai apoi, la solicitarea celor de la Dinamo, mai multe meciuri au suferit modificări, printre ele numărându-se "U" Cluj - CFR Cluj, devansat cu o zi.
Părea că lucrurile s-au lămurit, însă situația este diferită. Practic, derby-ul ardelean este acum fixat duminică, 15 martie, când are loc Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, aspect pe care LPF nu l-a luat în considerare. Forțele de ordine sunt mobilizate cu ocazia acestui eveniment și nu ar putea acoperi corespunzător partida, fapt ce l-a determinat pe Radu Constantea să trimită o solicitare la LPF pentru ca meciul să se desfășoare luni, 16 martie.
"Este într-adevăr o problemă ca U – CFR să se joace duminică, pe 15 martie, când este și Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Am făcut deja o adresă la LPF ca partida să aibă loc pe 16 martie, așa cum a fost pe programarea inițială. Am discutat cu autoritățile din zonă și ne-au transmis că nu au cum să acopere în siguranță evenimentul. Așteptăm acum răspunsul LPF pentru că este o situație delicată ce trebuie rezolvată", a declarat Radu Constantea, președinte la "U" Cluj, conform Fanatik.
În plus, Iuliu Mureșan este la rândul său nemulțumit ca meciul să se joace duminică, considerând că CFR Cluj este astfel dezavantajată și că timpul de pregătire al partidei din etapa a 2-a cu Rapid este prea scurt.
"Nu e normal așa ceva și consider că suntem cea mai dezavantajată echipă. E a patra oară în ultimă perioadă când avem cu o zi mai puțin. Am încercat să discutăm cu cei de la LPF și FRF, dar nu am găsit înțelegere. Problema nu e neapărat meciul cu U Cluj, ci meciul cu Rapid să fie mutat de vineri sâmbătă să avem și noi un ciclu săptămânal de 5 zile pentru a pregăti meciul. Altfel, suntem dezavantajați și nu mi se pare corect", a spus Iuliu Mureșan, potrivit sursei menționate mai sus.
Programul primei etape în acest moment
Vineri, 13 martie:
- UTA Arad - Hermmanstadt, 17:30.
- Universitatea Craiova - FC Argeș, 20:30.
Sâmbătă, 14 martie:
- FCSB - Metaloglobus, 18:15.
- Rapid - Dinamo, 21:00.
Duminică, 15 martie:
- Oțelul Galați - Csikszereda, 15:00.
- "U" Cluj - CFR Cluj, 20:30.
Luni, 16 martie:
- FC Botoșani - Unirea Slobozia, 17:30.
- Farul Constanța - Petrolul Ploiești, 20:30.
Programul etapei a 2-a
Joi, 19 martie:
- Dinamo - Universitatea Craiova, 20:30.
Vineri, 20 martie:
- FCSB - UTA Arad, 19:00.
- CFR Cluj - Rapid, 21:45.
Sâmbătă, 21 martie:
- Csikszereda - Farul Constanța, 17:30.
- FC Argeș - "U" Cluj, 20:30.
Duminică, 22 martie:
- Hermannstadt - FC Botoșani, 18:00
Luni, 23 martie:
- Unirea Slobozia - Oțelul Galați, 20:30.
- Metaloglobus – Petrolul Ploiești - nu apare în program, urmând să se joace cel mai probabil duminică sau luni.
Meciuri asemănătoare
Universitatea Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4938.png)
2
1
CFR 1907 Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112399.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)