Ștefan Târnovanu vrea să plece de la FCSB! Portarul, dezamăgit de ce se întâmplă la campioana României
Ștefan Târnovanu va deveni rezervă după meciul cu Fenerbahce, urmând să fie înlocuit în SuperLiga de Matei Popa. Deși era considerat cândva cel mai bun portar din România, el pare că nu mai este la fel de concentrat, iar acum s-a aflat că are de gând să plece de la campioană, hotărâre luată deja de câteva săptămâni.
Darius Olaru nu se teme de ultimul adversar din Europa League! "În fotbal se poate întâmpla orice"
Sursa video: Eurosport
Sosit la FCSB în 2020, Ștefan Târnovanu a fost la început rezerva lui Andrei Vlad. Treptat, el s-a impus în primul 11 și este de ani buni titular incontestabil în poarta campioanei României, fiind totodată convocat constant în lotul echipei naționale.
Totuși, în actualul sezon, Târnovanu a dezamăgit. Rămâne de referință eliminarea suferită în partida cu FC Basel, iar în precedentele două meciuri a încasat opt goluri. În ultima partidă, cea care a marcat a 200-a sa prezență pentru FCSB, portarul de 25 de ani nu a reușit să oprească mingile accesibile trimise de Aliev și Cordea, iar la reușita lui Korenica a ieșit eronat din poartă.
Ștefan Târnovanu vrea să plece de la FCSB
În urmă cu o zi, cei de la FCSB au luat o hotărâre incredibilă. Dorința de a nu avea un titular care să respecte regula U21 printre jucătorii de câmp, coroborată cu prestațiile slabe ale lui Târnovanu, i-au determinat pe oficiali să îl titularizeze în poartă pe Matei Popa, un fotbalist de doar 18 ani fără experiență la nivel de seniori și care a încasat opt goluri în cele patru partide din Youth League.
- Schimbarea se va produce la meciul cu Csikszereda din următoarea etapă a SuperLiga, Târnovanu rămânând titular pentru partida cu Fenerbahce de joi.
Se pare că există o explicație pentru prestațiile slabe ale lui Ștefan Târnovanu. Conform Fanatik, portarul a devenit foarte nemulțumit la FCSB în ultimele luni. Mai mult, el își întreabă săptămânal agentul dacă a sosit vreo ofertă, dorind neapărat să se despartă de campioana României. Motivul principal al supărării ar fi criticile constante pe care le primește de la conducere.
Fereastra de mercato se va încheia în curând, iar șansele ca Târnovanu să plece în această iarnă sunt scăzute, astfel că rămâne de văzut ce se va întâmpla în vară.
Cotat la 4,5 milioane de euro pe Transfermarkt, Ștefan Târnovanu a trecut pe la Poli Iași, Știința Miroslava și Sportul Snagov înainte să sosească la FCSB. Fotbalistul cu patru selecții în naționala României a evoluat în 200 de meciuri în tricoul campioanei României, păstrând poarta intactă în 69 de partide.
Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi sâmbătă, de la ora 18:30, și duminică, de la ora 18:50, pe Eurosport 1. Interviurile realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)