Știrile dimineții: Dinamoviștii, convinși că ar fi trebuit să câștige derby-ul cu FCSB! "Am jucat mai bine decât ei"
Știrile dimineții: Dinamo a remizat aseară, în deplasare, scor 0-0, cu FCSB, într-un meci din SuperLigă, iar jucătorii lui Zeljko Kopic cred că ar fi trebuit să câștige duelul cu roș-albaștrii. La CE de înot în bazin scurt, Denis Popescu a fost aproape de calificarea în finală la 50 de metri spate. În handbal, Franța, Olanda și Muntenegru s-au calificat în sferturile Campionatului Mondial 2025.
FCSB, cu probleme de lot înaintea derby-ului cu Dinamo! "Trebuie să ne ridicăm la nivelul jocului"
Sursa video: Eurosport
În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.
1. Dinamoviștii, convinși că ar fi trebuit să câștige derby-ul cu FCSB
Dinamo a obținut o remiză aseară, în deplasare, cu scorul de 0-0, în compania celor de la FCSB, într-un meci contând pentru cea de-a 19-a etapă din SuperLigă.
Cele două rivale și-au împărțit momentele bune pe Arena Națională, dar niciuna nu a reușit să marcheze, înregistrându-se astfel primul "egal alb" între cele două în campionat, după un deceniu.
La finalul partidei, jucătorii lui Zeljko Kopic s-au arătat nemulțumiți de faptul că nu au reușit să-și adjudece toate cele 3 puncte puse în joc. Adrian Caragea a lăudat prestația echipei sale, despre care a spus că ar fi trebuit să obțină victoria.
"Am jucat mai bine decât cei de la FCSB și cred că meritam să câștigăm. Mai ales în prima repriză, care a fost foarte intensă. Și eu cred că m-am adaptat destul de repede, ceea ce a fost bine până la final. Ne-a lipsit poate puțină luciditate în fața porții, dar asta este, mergem înainte.
Ne focusăm pe următorul meci, în care sperăm să câștigăm cele trei puncte. Eu personal cred că am făcut un meci destul de bun, mai ales că am jucat și cu o echipă foarte bună. Am avut o evoluție bună. Am simțit încă de la încălzire că este un derby, dar atunci când intri pe teren, nu mai ții cont de nimic", a spus Caragea.
În același timp, Eddy Gnahore a afirmat și el că echipa lui ar fi meritat să se impună în derby-ul cu FCSB, arătându-se totuși mulțumit de punctul obținut în deplasare.
"Cred că meritam să câștigăm. Este un punct bun obținut de noi. Suntem un pic dezamăgiți, cred că puteam fi un pic mai buni. Cu siguranță a fost un meci de luptă, dar a fost un fotbal bun practicat de noi. Cred că puteam să câștigăm meciul, dar în același timp la ce ocazii au avut și ei foarte bine puteam să pierdem meciul.
Am reușit să nu pierdem, acum trebuie să trecem din nou la treabă și ne concentrăm pe următorul meci. Cred că a contat foarte mult spiritul nostru de luptă, felul în care am luptat. Sunt multe lucruri pozitive pe care le-am arătat în acest meci", a declarat Gnahore.
În urma remizei de aseară, Dinamo are 35 de puncte și se află pe locul 3 în clasamentul din SuperLigă, putând fi depășită de Universitatea Craiova, care are 33 de puncte și un meci mai puțin disputat.
Weekend-ul viitor, echipa lui Zeljko Kopic va primi vizita celor de la Metaloglobus, într-un meci programat duminică, de la ora 17:45.
2. Denis Popescu, aproape de finala la 50 m spate, la Europenele în bazin scurt
Sportivul român Denis Popescu a fost aproape de calificare în finala probei de 50 de metri liber, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Lublin (Polonia), dar va fi prima rezervă, după ce a fost cronometrat cu al nouălea timp din semifinale, 23 sec 11/100.
Popescu fusese al 13-lea în serii, cu timpul de 23 sec 42/100, în timp ce Tudor Iordache a fost al 35-lea, în 24 sec 34/100, conform Agerpres.
Daria Asaftei a fost al 32-a la 50 m bras feminin, în 31 sec 22/100, iar Danis Volintir a fost al 28-lea la masculin, în 26 sec 93/100, în timp ce Patrick Dinu a fost al 22-lea la 50 m liber masculin, în 21 sec 41/100.
România participă cu opt înotători la Europenele în bazin scurt de la Lublin, în perioada 2-7 decembrie: Denis Popescu (50 m, 100 m spate, 50 m fluture), Andrei Proca (400 m, 800 m, 1.500 m liber), Danis Volintir (50 m, 100 m bras), Tudor Iordache (50 m, 100 m, 200 m spate), Patrick Dinu (50 m, 100 m, 200 m liber), Darius Coman (200 m bras, 200 m, 400 m mixt), Eric Andrieș (100 m, 200 m, 400 m liber), Daria Asaftei (50 m, 100 m, 200 m bras), însoțiți de antrenorii Viorel Ciobanu, Gabriel Cojocaru, Răzvan Florea și Bogdan Stroe.
3. Franța, Olanda și Muntenegru s-au calificat în sferturile Campionatului Mondial 2025
Franța, deținătoarea titlului, Olanda și Muntenegru au completat tabloul sferturilor de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin din Olanda și Germania, în timp ce Spania a fost eliminată din competiție.
Spania a ratat faza eliminatorie la o competiție majoră pentru a cincea oară consecutiv, notează AFP, după CM 2023, EURO 2022 și 2024 și JO 2024), în urma înfrângerii suferite în fața Germaniei (25-29), sâmbătă, în fața a peste 10.000 de spectatori, la Dortmund. Danila Patricia So Delgado-Pinto (Gloria Bistrița) a marcat 10 goluri pentru iberice.
Spania nu a reușit să profite de victoria categorică a Muntenegrului în fața Serbiei, cu 33-17. De la învingătoare au fost în mare formă fostul portar francez Armelle Attingre (18 intervenții), centrul Matea Pletikosic (7 goluri) și extrema stânga Dijana Trivic (9 goluri). Cele două jucătoare de la CSM București au marcat împreună 5 goluri, Tatjana Brnovic 2, iar Djurdjina Jaukovic 3.
Rezultatele de sâmbătă:
Grupa a II-a principală (Dortmund)
Feroe - Islanda 30-33
Spania - Germania 25-29
Muntenegru - Serbia 33-17
Clasament final:
- 1. Germania 10 puncte
- 2. Muntenegru 6
- 3. Serbia 5
- 4. Spania 4
- 5. Feroe 3
- 6. Islanda 2
Grupa a III-a principală (Rotterdam)
Polonia - Olanda 22-33
Argentina - Franța 17-29
Austria - Tunisia 25-27
Clasament:
- 1. Franța 8 puncte
- 2. Olanda 8
- 3. Polonia 4
- 4. Tunisia 2
- 5. Austria 2
- 6. Argentina 0
Primele două clasate din fiecare grupă se califică în sferturile de finală, conform Agerpres.
Meciuri asemănătoare
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
0
0
Dinamo București
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4042.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)