Transferul lui Florin Tănase, pe cale să intre în linie dreaptă! Ce sumă trebuie să ofere pretendenta la semnătura fotbalistului campioanei

Recent, Florin Tănase a vrut să plece în China, dar conducerea campioanei României nu i-a dat drumul, motivând că doar dacă jucătorul va primi un salariu de aproximativ 2,5-3 milioane de euro ar fi de acord să îl cedeze, din dorința de a-i face un favor. Acum, un alt club din Arabia Saudită îl dorește pe Tănase, existând posibilitatea ca cerința salarială să fie respectată!

Florin Tănase nu exclude plecarea de la FCSB! "Doar dacă va veni o ofertă foarte bună"

Sursa video: Eurosport

Florin Tănase a intrat în perioada de final a carierei, împlinind recent 31 de ani. După ce a petrecut doi ani în țările arabe, el s-a întors la FCSB, dar ar putea lua din nou drumul "petrodolarilor". În urmă cu mai multe săptămâni, fotbalistul campioanei României declara că nu exclude plecarea din România, dar oferta primită trebuie să fie pe măsura pretențiilor financiare.
"A devenit o tradiție să ne ducem în Emirate. Ne-am simțit foarte bine. Ne place foarte mult cum suntem primiți și tratați, de aceea ne și ducem mai des. Nu îmi doresc acum un transfer, nu se pune problema, doar dacă va veni o ofertă foarte bună, atunci o voi lua în calcul. Suntem foarte fericiți, nu am ce să îmi doresc mai mult.
Copilul clar își dorește să stea mai mult cu mine, îmi spune «tati, nu vreau să pleci», dar asta e viața, fotbalul cere sacrificii încă de mic", a spus Florin Tănase la finalul lunii decembrie.
picture

Florin Tănase nu exclude plecarea de la FCSB! "Doar dacă va veni o ofertă foarte bună"

Sursa video: Eurosport

Florin Tănase, înapoi în Arabia Saudită?

La începutul anului, Florin Tănase a primit o ofertă din China, salariul care i-a fost propus fiind de 1,3 milioane de euro. El a vrut să plece de la FCSB, dar conducerea echipei nu l-a lăsat, precizând că îi va da drumul doar dacă mutarea ar reprezenta un adevărat succes din punct de vedere financiar pentru fotbalist, și anume un salariu de aproximativ 2,5-3 milioane de euro.
Acum, o altă formație asiatică dorește să îl transfere pe Florin Tănase. Conform iamsport, este vorba despre Al-Najma, cea care a luat în calcul aducerea lui Mirel Rădoi pe banca tehnică, dar, în cele din urmă, a hotărât să îl păstreze pe actualul antrenor, Mario Silva.
Având în vedere că echipa care îl dorește pe Tănase este din Arabia Saudită, există șanse ca propunerea salarială să se ridice la suma menționată mai sus. În lotul formației saudite există trei jucători cu salarii de cel puțin 2,4 milioane de euro: David Tijanic (2,4), Jawad El Yamiq (2,4) și Samir Caetano (2,8).
Ajuns la 31 de ani, Florin Tănase s-a format la Academia "Gheorghe Hagi" și a evoluat la Viitorul Constanța, FC Voluntari și FCSB, înainte să ajungă în Emiratele Arabe Unite, în 2022. După un an, fotbalistul cu cinci goluri marcate în 26 de selecții pentru naționala României a plecat în Arabia Saudită, la Al-Okhdood.
Florin Tănase a revenit la FCSB în 2024 și, de atunci, a reușit să marcheze 16 goluri în 75 de meciuri disputate în tricoul campioanei României. Cota sa pe Transfermarkt este de 2,3 milioane de euro.
Cel mai bun marcator din istoria Premier League, Alan Shearer își spune povestea senzațională sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist cu Shearer, Arteta, Slot și Sir Alex Ferguson vor fi disponibile și pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo