"U" Cluj se află la doar două victorii de un moment istoric! Performanța ar putea fi atinsă chiar în meciul cu CFR Cluj
"U" Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova cu un categoric 4-0 și a ajuns la opt succese consecutive. Dacă se va impune și în următoarele două partide, atunci vom asista pentru a doua oară după sezonul 1989/1990 când două formații diferite bifează o serie de cel puțin 10 victorii la rând într-o stagiune.
Dan Nistor
Credit imagine: Getty Images
A doua parte a sezonului din SuperLigă a oferit reinventarea a două echipe. Aflate foarte aproape de ratarea play-off-ului, CFR Cluj și "U" Cluj au impresionat prin parcursul lor, reușind să ajungă în top 6. În vreme ce echipa antrenată de Daniel Pancu ocupă locul al 4-lea și luptă pentru calificarea în cupele europene, formația pregătită de Cristiano Bergodi se poate gândi serios la câștigarea titlului, fiind prima poziție a clasamentului.
În plus, cele două grupări ardelene pot intra împreună în istorie peste doar două etape. Între 12 decembrie 2025 și 9 martie 2026, CFR Cluj a bifat 11 victorii consecutive în campionat, aceasta fiind a doua cea mai lungă serie de succese reușită într-o ediție a SuperLigii după sezonul 1989/1990. De altfel, în ultimii 36 de ani, doar trei formații (Dinamo de două ori) au reușit să se impună în cel puțin 10 partide la rând înaintea celei din Gruia.
Acum, grație victoriei cu 4-0 în fața Universității Craiova, "U" Cluj a ajuns la opt succese consecutive, iar dacă le va învinge pe Dinamo și CFR Cluj va deveni a 5-a echipă cu o serie de minimum 10 victorii. Mai mult, s-ar consemna abia pentru a doua oară când două formații diferite ating acest prag în același sezon.
Singurul precedent a fost bifat în sezonul 1998/1999. Atunci, Rapid și Dinamo au câștigat câte 10 meciuri la rând. La finalul stagiunii respective, giuleștenii, cu Mircea Lucescu pe bancă, au obținut titlul, iar "câinii roșii" au încheiat pe locul secund.
Serii de cel puțin 10 victorii consecutive reușite după sezonul 1989/1990:
- 2025/2026: CFR Cluj (11)
- 2007/2008: FCSB (10)
- 2006/2007: Dinamo (13)
- 1998/1999: Rapid (10), Dinamo (10)
Programul play-off-ului și clasamentul
Etapa 1:
- Universitatea Craiova – FC Argeș 0-1
- Rapid – Dinamo 3-2
- "U" Cluj – CFR Cluj 2-1
Etapa 2:
- Dinamo – Universitatea Craiova 0-1
- CFR Cluj – Rapid 1-0
- FC Argeș – "U" Cluj 0-1
Etapa 3:
- Universitatea Craiova – CFR Cluj 2-0
- Rapid – "U" Cluj 1-2
- FC Argeș – Dinamo 1-1
Etapa 4:
- "U" Cluj – Universitatea Craiova 4-0
- CFR Cluj – Dinamo 1-1
- Rapid – FC Argeș 0-0
Etapa 5:
- Universitatea Craiova – Rapid
- Dinamo – "U" Cluj
- FC Argeș – CFR Cluj
Etapa 6:
- FC Argeș – Universitatea Craiova
- Dinamo – Rapid
- CFR Cluj – "U" Cluj
Etapa 7:
- Universitatea Craiova – Dinamo
- Rapid – CFR Cluj
- "U" Cluj – FC Argeș
Etapa 8:
- CFR Cluj – Universitatea Craiova
- "U" Cluj – Rapid
- Dinamo – FC Argeș
Etapa 9:
- Universitatea Craiova – "U" Cluj
- Dinamo – CFR Cluj
- FC Argeș – Rapid
Etapa 10:
- Rapid – Universitatea Craiova
- "U" Cluj – Dinamo
- CFR Cluj – FC Argeș
Clasamentul SuperLigii:
- 1. "U" Cluj - 39p
- 2. Universitatea Craiova - 36p
- 3. Rapid - 32p
- 4. CFR Cluj - 31p*
- 5. FC Argeș - 30p
- 6. Dinamo - 28p
*a beneficiat de rotunjire.
Meciuri asemănătoare
Universitatea Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4938.png)
4
0
Universitatea Craiova
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4133.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)