U Cluj, victorie în 10 oameni pe terenul Farului! Trupa lui Zicu, fără replică în superioritate numerică

Universitatea Cluj a obținut o victorie extrem de muncită pe terenul Farului Constanța, în finalul etapei cu numărul 6 din Superliga. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au marcat repede, au rămas în 10 oameni, dar și-au menținut avantajul minim până la final, câștigând cu 1-0.

Universitatea Cluj, sursă foto: Facebook/ FC Universitatea Cluj

Credit imagine: Getty Images

Primul sfert de oră al meciului de la Ovidiu a fost plin de evenimente. Minutul 4 a adus deschiderea de scor pentru Universitatea Cluj, care a marcat prin fundașul dreapta Dino Mikanovic, aflat la al doilea meci pentru "șepcile roșii".
Croatul a ajuns în careul lui Alexandru Buzbuchi, de unde a reluat spectaculos centrarea lui Andrei Gheorghiță, aflat la debut după împrumutul de la FCSB. Mikanovic a marcat cu un voleu superb, sub bara transversală pentru 1-0.
Formația lui Ioan Ovidiu Sabău avea să rămână în inferioritate numerică la 6 minute după golul înscris. Iulian Cristea l-a faultat din postură de ultim apărător pe Alexandru Ișfan, fiind eliminat imediat. Din lovitura liberă rezultată, Cristian Ganea a trimis un șut periculos spre vinclul lui Iustin Chirilă, însă peste poartă.
Citește și:

U Cluj o bate pe Farul în 10 oameni

Farul a mai avut o ocazie bună în minutul 37, prin Ișfan. Atacantul a primit o centrare bună în preajma careului de 6 metri, însă execuția sa a fost parată de tânărul portar al lui U Cluj, care a devenit principala variantă U21 pentru Sabău.
Gazdele au continuat cu un joc fără orizont și în repriza secundă, în ciuda omului în plus. Elevii lui Ianis Zicu s-au apropiat de egalare printr-un șut de la distanță al lui Eduard Radaslavescu. Execuția puternică a fostului jucător de la FCSB a trecut puțin peste transversală.
U Cluj a fost chiar mai aproape de gol, prin Jovo Lukic. Acesta a trecut de Buzbuchi, iar Bogdan Țîru a avut o intervenție salvatoare în fața porții goale, blocând execuția bosniacului, în minutul 79. Într-un final, clujenii și-au menținut avantajul minim, reușind să obțină a doua victorie a sezonului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo