Unirea Slobozia - Rapid 1-2! Giuleștenii, siguri că vor fi pe locul secund la intrarea în play-off
Rapid a învins-o pe Unirea Slobozia cu scorul de 2-1, ajungând la 55 de puncte și asigurându-și astfel locul secund la finalul sezonului regular al SuperLigii. Albu, fotbalist trecut pe la formația din Giulești, a marcat unicul gol al ialomițenilor.
Gabriel Cânu, în "Fotbalul - Povestea mea": "Stoichiță făcea cele mai dificile antrenamente!"
Sursa video: Eurosport
Unirea Slobozia și Rapid au pus punct etapei cu numărul 29 din SuperLiga. Ialomițenii ocupau poziția a 14-a, cu 24 de puncte, înaintea confruntării de astăzi, în vreme ce formația din Giulești se afla pe locul secund, cu 52 de puncte.
În minutul 7, vizitatorii au ratat prima ocazie importantă a partidei. Rusu a ieșit slab, însă Petrila, blocat de un adversar, nu a reușit să lobeze mingea cu capul peste portarul advers. Zece minute mai târziu, Alex Albu a avut o tentativă interesantă de la distanță, profitând de poziționarea greșită a lui Aioani, însă balonul a trecut pe lângă bară.
Rapid încheie sezonul regular pe poziția a 2-a
Deschiderea de scor a venit în cele din urmă în minutul 24, când cele două vedete sosite în această iarnă în Giulești au contribuit la reușită. Moruțan a centrat din lateral, iar Paraschiv l-a învins pe Rusu cu o lovitură de cap din interiorul careului. Portarul Unirii Slobozia a făcut un efort impresionant, însă nu a putut respinge "balonul".
Până la pauză, echipa lui Claudiu Niculescu a fost singura care a mai bifat o oportunitate majoră. La un corner, Aioani a trecut pe lângă minge, dar reluarea lui Espinoza a șters poarta, giuleștenii scăpând cu bine dintr-un moment delicat.
Unirea Slobozia a fost mai periculoasă în startul reprizei secunde, iar Bărbuț a trimis o centrare șutată în minutul 50. Balonul a circulat prin fața porții, trecând pe lângă Alexandru Albu, care încercase o finalizare cu capul.
Până la urmă, ialomițenii au egalat. Alexandru Albu a marcat în poarta fostei sale formații după un corner, Aioani nereușind să intervină, astfel că tabela indica scorul de 1-1 în minutul 57. Golul i-a trezit pe bucureșteni, care au reluat atacurile, iar Dobre a făcut 2-1 în minutul 67 cu o execuție din prima.
Era de așteptat ca Unirea Slobozia să forțeze egalarea, însă tot Rapid a contat în ofensivă prin Talisson, care a lovit bara în minutul 74. Până la final, ialomițenii au ratat o singură ocazie importantă, Aioani respingând de la rădăcina barei în prelungiri. Trupa vișinie s-a impus, cu 2-1, urmând să încheie sezonul regular pe poziția secundă, indiferent de rezultatele din ultima etapă. Giuleștenii se află la patru puncte în spatele Universității Craiova și au un avans de trei lungimi față de Dinamo, pe care au învins-o în ambele meciuri directe.
Fostul fundaș de fier de la Vaslui și Poli Timișoara, Gabi Cânu se deschide într-un dialog despre fotbal, viață și drumul de la fotbalist profesionist la antrenor. Interviul cu Gabi Cânu va fi duminică de la ora 20.45 pe Europsort 1. Toate interviurile din seria "Fotbalul - Povestea mea" cu Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.
Meciuri asemănătoare
Unirea 04 Slobozia
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/125076.png)
1
2
Rapid Bucuresti
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4099.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)