Universitatea Craiova câștigă la limită derby-ul cu FCSB și rămâne lider în Superliga! "Roș-albaștrii", săptămână de coșmar pe "Oblemenco"
Actualizat 15/02/2026 la 22:40 GMT+2
Universitatea Craiova a câștigat derby-ul din Superliga împotriva FCSB-ului, după remiza înregistrată în Cupa României. Assad Al-Hamlawi a adus victoria cu scorul de 1-0 a oltenilor, cu golul marcat în prima repriză, iar echipa antrenată de Filipe Coelho își păstrează poziția de lider și la finalul etapei cu numărul 27.
"Fotbalul mi-a dat multe și încă îmi dă"
Sursa video: Eurosport
Meciul de pe "Ion Oblemenco" a început "ca din tun", cele două formații având ocazii bune în minutele de start ale primei reprize. Monday Etim a avut șansa deschiderii scorului în minutul 2, dar șutul său din poziție favorabilă a trecut pe lângă poartă.
Replica a venit imediat din partea lui Daniel Bîrligea, care a trecut la câțiva centimetri de gol. Șutul său din colțul careului a lovit bara transversală. Craiova a mai avut o ocazie prin Nicușor Bancu, în minutul 15, când acesta nu a nimerit poarta cu o lovitură de cap.
Până la urmă, gazdele au fost cele care au deschis scorul. Assad Al-Hamlawi l-a driblat ușor pe Daniel Graovac, urmând să finalizeze plasat în poarta apărată de Matei Popa. Palestinianul a marcat, astfel, al 7-lea său gol în Superliga.
Craiova, succes la limită în al doilea derby al săptămânii contra lui FCSB
Oltenii au fost aproape de a-și dubla avantajul în startul reprizei secunde, prin golul marcat de David Matei, însă analiza VAR a arătat poziția de offside în care tânărul atacant al Craiovei se afla, în momentul șutului lui Assad. Daniel Bîrligea a fost aproape de egalare la câteva minute după golul anulat. Atacantul FCSB-ului nu a reușit să nimerească poarta cu o lovitură de cap dintr-o poziție foarte bună.
Craiova s-a impus, într-un final, cu 1-0, astfel echipa antrenată de Filipe Coelho își va păstra poziția de lider în Superliga și după etapa 27. Oltenii au 53 de puncte acumulate, iar Dinamo poate doar să refacă diferența de un punct cu o victorie în meciul de luni, contra Unirii Slobozia.
De cealaltă parte, FCSB ratează șansa de a urca pe loc de play-off. Campioana en-titre rămâne cu 40 de puncte pe locul 10, iar lupta pentru calificarea în play-off rămâne una extrem de complicată pentru echipa lui Elias Charalambous. După ce au ratat calificarea în sferturile Cupei, în urma remizei de joi, "roș-albaștrii" pierd și derby-ul din campionat.
Meciuri asemănătoare
Universitatea Craiova
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4133.png)
1
0
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
Promo
Promo