Universitatea Craiova, victorie fără emoții cu Farul în SuperLigă! Oltenii au 4 puncte avans în clasament

Universitatea Craiova a învins-o în această seară, pe teren propriu, pe Farul Constanța, cu scorul de 2-0, într-un meci contând pentru cea de-a 9-a etapă din SuperLigă. Oltenii au rămas neînvinși în campionat și au ajuns la un avans de 4 puncte în clasament, în fața celor de la Rapid, care se află pe locul 2.

Crețu, discurs cu picioarele pe pământ înainte de Csikszereda - FCSB! "Toate deplasările sunt grele"

Sursa video: Eurosport

Universitatea Craiova s-a impus în această seară, pe teren propriu, în fața celor de la Farul Constanța, cu scorul de 2-0, într-un meci contând pentru cea de-a 9-a etapă a SuperLigii.
Oltenii au dominat jocul și au avut mai multe ocazii de a marca, încă din minutul 3. Primul gol al partidei a fost marcat în minutul 22, când Nsimba a fost găsit excelent de Al Hamlawi și l-a învins pe Buzbuchi cu un șut peste el, la colțuul lung.
Oaspeții au avut și ei o ocazie importantă în repriza secundă, dar tabela s-a modificat tot în dreptul oltenilor. Cel care și-a trecut numele pe lista marcatorilor a fost Victor Dican, care și-a trimis mingea în propria poartă, în încercarea de a respinge o centrare a lui Nicușor Bancu.
Jucătorii lui Mirel Rădoi și-au continuat dominația, având o șansă de a înscrie și în minutul 87, după un șut în forță al lui Mihnea Rădulescu, dar Buzbuchi a reușit să respingă balonul peste poartă.
În urma acestui rezultat, oltenii au ajuns la 23 de puncte în fruntea clasamentului din SuperLigă, având 4 puncte în fața celor de la Rapid, care ocupă locul 2. De cealaltă parte, Farul Constanța se află pe locul 8, cu 13 puncte.
Weekend-ul viitor, în cea de-a 10-a etapă a campionatului României, Universitatea Craiova va juca pe terenul celor de la Oțelul Galați, în timp ce echipa lui Ianis Zicu o va înfrunta în deplasare pe Dinamo.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo