Va putea juca CFR pe Cluj Arena? Anunțul făcut de formația din Gruia: "E în regulă din punctul acesta de vedere"
CFR Cluj a solicitat să joace pe Cluj Arena, stadion utilizat de rivala din oraș. Acum, Neluțu Varga a vorbit despre subiect și susține că nu ar trebui să existe probleme în demers, astfel că formația din Gruia, foarte probabil, va schimba stadionul în sezonul viitor.
Cluj Arena
Credit imagine: Getty Images
CFR Cluj este una dintre puținele echipe din România cu stadion privat, majoritatea formațiilor evoluând pe arene deținute și construite de autoritățile locale sau naționale. Totuși, formația din Gruia are de gând să plece de pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", informație dezvăluită de Iuliu Mureșan în urmă cu două luni.
Motivul principal este reprezentat de costurile de întreținere ale stadionului, iar planul este ca CFR Cluj să evolueze pe Cluj Arena, deținută de Consiliul Județean, care însă este practic casa rivalei "U" Cluj. Acum, Neluțu Varga a venit cu informații noi despre demers și susține că nu ar trebui să fie o problemă ajungerea la un numitor comun. Astfel, destul de probabil, CFR Cluj va schimba stadionul.
"Sunt șanse mari să jucăm pe Cluj Arena începând din sezonul viitor. Am vorbit cu președintele Consiliului Județean (n.r. Alin Tișe), e în regulă din punctul acesta de vedere. Mai trebuie să stabilim anumite lucruri cu cei din conducerea Universității, dar nu vor fi probleme. E de notorietate faptul că am o relație foarte bună cu Radu Constantea (n.r. președinte U Cluj), îl respect foarte mult", a declarat Neluțu Varga, conform Digisport.
Clauza din contractul lui Daniel Pancu și cine este înlocuitorul acestuia
Cel mai probabil, Daniel Pancu va pleca de la CFR Cluj, deși a reușit să califice echipa în preliminariile din Conference League. Antrenorul și conducerea clubului din Gruia par să nu poată ajunge la un numitor comun, în condițiile în care fostul selecționer al naționalei de tineret a cerut mai multe lucruri, iar una dintre doleanțe a fost deja nerespectată.
Având în vedere că angajamentul lui Daniel Pancu s-a prelungit automat pe doi ani, rămâne de văzut cum se va produce despărțirea. Impresarul antrenorului susține că CFR Cluj trebuie să îi achite lui Pancu 500.000 de euro pentru rezilierea contractului, potrivit Fanatik. Dacă nu se va întâmpla o răsturnare de situație, formația din Gruia știe deja cine va prelua banca tehnică.
În urmă cu mai multe zile, pe când se afla în conflict cu Daniel Pancu, Neluțu Varga a spus că a discutat cu Dan Petrescu și că acesta este primul antrenor pe care îl ia în considerare pentru preluarea băncii tehnice. Totuși, omul de afaceri a precizat că totul ține de starea de sănătate a "Bursucului".
Ulterior, Neluțu Varga a venit cu o nouă declarație și nu a mai susținut că Dan Petrescu este varianta principală, semn că sănătatea nu îi permite tehnicianului să revină în antrenorat. Mai mult decât atât, acționarul grupării din Gruia a dezvăluit că l-a sunat deja pe Edi Iordănescu, care s-a arătat dispus să semneze cu CFR Cluj în cazul în care Daniel Pancu va pleca!
"Nu știu ce vrea Pancu să facă, e treaba lui. Noi nu putem să ținem pe nimeni cu forța la club. Ni-l dorim în continuare, a arătat ce poate ca antrenor, dar, repet, dragoste cu forța nu se poate. Avem mai mulți antrenori pe listă, sigur. Dacă vreți să știți neapărat și insistați, vă spun și primul nume: Edi Iordănescu. Am vorbit cu el, e deschis propunerii, dar mai sunt multe lucruri de pus la punct", a declarat Neluțu Varga.
Meciuri asemănătoare
CFR 1907 Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112399.png)
1
1
FC Arges
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4422.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)