Variante de înlocuitor pentru Gertmonas! "U" Cluj are în vizor doi români care evoluează în străinătate
Edvinas Gertmonas urmează să o părăsească pe "U" Cluj la finalul sezonului, iar oficialii clubului au în vizor două variante de înlocuitor. Este vorba despre Valentin Cojocaru și Răzvan Sava.
Edvinas Gertmonas
Credit imagine: Getty Images
Edvinas Gertmonas a sosit la "U" Cluj în 2024 și a contribuit din plin la ascensiunea echipei ardelene. El va pleca de la gruparea antrenată de Cristiano Bergodi după ce sezonul se va încheia și ar putea ajunge la Gaziantep, sub comanda lui Mirel Rădoi, formația turcă fiind una dintre variantele pe care le are lituanianul în acest moment.
- 74 de partide a bifat Gertmonas până acum în tricoul Universității Cluj.
Cei de la "U" Cluj vor evolua în Europa League, având ca obiectiv ajungerea în faza principală a unei competiții europene, iar în sezonul viitor vor încerca cel mai probabil din nou să atace câștigarea titlului. Din acest motiv, oficialii încearcă să îl înlocuiască pe Gertmonas cu un portar de o valoare apropiată, iar în acest moment au două variante în vizor.
Doi români, în vizorul lui Edvinas Gertmonas
Conform Prima Sport, cei de la "U" Cluj îi consideră pe Valentin Cojocaru și Răzvan Sava drept principalele opțiuni pentru înlocuirea lui Edvinas Gertmonas. În cazul primului, acesta este titular incontestabil la Pogon și a avut prestații foarte bune în ultimul timp. De partea cealaltă, fostul portar al rivalei CFR Cluj pare ținta cu șanse mai reduse de reușită, având în vedere salariul pe care îl are în Italia.
Valentin Cojocaru a debutat în fotbal la FCSB, trecând ulterior pe la Crotone, Frosinone și Apollon Limassol, înainte să semneze cu Viitorul Constanța. Mai apoi, el a fost legitimat la FC Voluntari, Dnipro, Feyenoord, OH Leuven, iar din 2023 evoluează la Pogon Szczecin. În total, în 2026, el a menținut poarta intactă în șase partide, apărând 65 de șuturi dintre cele 80 trimise de adversari. Cota sa pe Transfermarkt este de 700.000 de euro.
Răzvan Sava s-a format la LPS Banatul Timișoara și în Italia, fiind legitimat pe parcursul carierei la Juventus, Lecce și Torino, înainte să sosească la CFR Cluj în 2022. Până în 2024, fotbalistul în vârstă de 23 de ani a bifat 59 de apariții în tricoul formației din Gruia, iar mai apoi a fost achiziționat de Udinese. Titular la un moment dat la gruparea italiană, Răzvan Sava a intrat ultima dată pe gazon în luna decembrie, în meciul pierdut cu Udinese, scor 1-5. De atunci, a ieșit din vederile antrenorului. Cota sa pe Transfermarkt este de 2.5 milioane de euro.
Meciuri asemănătoare
Universitatea Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4938.png)
1
1
Dinamo București
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4042.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)