Verdictul fostului arbitru la două faze fierbinți din timpul meciului Universitatea Craiova - "U" Cluj

Porumboiu a urmărit partida dintre Universitatea Craiova și "U" Cluj, oferind verdicte la cele două faze fierbinți ale primei reprize. Fostul arbitru consideră că reușita lui Al Hamlawi este discutabilă. Despre eliminarea lui Mendy, Porumboiu spus că s-a luat decizia corectă. Totuși, el a precizat că primul cartonaș galben încasat de fotbalistul grupării ardelene a fost acordat mult prea ușor.

Jucătorii Universității Cluj, protestând după golul marcat de Al Hamlawi

Credit imagine: Imago

Universitatea Craiova a învins-o pe "U" Cluj cu un categoric 5-0, în penultima etapă a play-off-ului SuperLigii. Astfel, formația din Bănie este noua campioană a României și a readus titlul în Oltenia după o pauză de 35 de ani.
Prima reușită a venit încă din minutul 3, când David Matei, rămas nemarcat în careu, a șutat la colțul lung, fără vreo șansă pentru Lefter. Mai apoi, în minutul 9, Assad Al Hamlawi a scăpat singur cu portarul Universității Cluj, după un duel cu Cristea, acesta dublând avantajul.
La faza respectivă, ardelenii au reclamat un fault comis de atacantul Craiovei, însă cei din camera VAR nu au intervenit. Adrian Porumboiu a fost chestionat în legătură cu încleștarea dintre Al Hamlawi și Cristea, venind cu verdictul. Fostul arbitru consideră că trebuie văzut cine a inițiat contactul, după ce inițial a crezut că nu s-a comis un fault.
"Am văzut o singură reluare. Nu mi s-a părut niciun motiv pentru care să dea fault în atac. După părerea mea este gol valabil. Nu a fost nimic în neregulă...
Am văzut mai multe reluări şi ce pot să vă spun e că faza e discutabilă. Cred că trebuie analizată mai mult şi să vedem exact cine a ţinut primul. Pentru că vorbim de o ţinere reciprocă şi apoi de o împingere. Dar pentru mine, om care a văzut atâta fotbal, mi se pare inadmisibil tu, ca fundaş, să îi dai atâta câmp liber atacantului. Îl faultezi şi tu acolo", a declarat Adrian Porumboiu, conform Fanatik.

Verdictul lui Adrian Porumboiu cu privire la eliminarea lui Mendy

Înainte de finalul primei reprize, "U" Cluj a rămas în inferioritate numerică, după un fault comis de Mendy la Mora. Marcel Bîrsan a hotărât să îi acorde acestuia al doilea cartonaș galben după mai multe zeci de secunde de incertitudine în care a discutat cu arbitrul asistent și probabil chiar și cu cei din camera VAR.
Adrian Porumboiu este de părere că al doilea cartonaș galben a fost încasat de Mendy pe bună dreptate, dar consideră că jucătorul echipei lui Bergodi a primit primul avertisment mult prea ușor, având în vedere miza partidei. El a punctat totuși că marea problemă a ardelenilor a fost mai degrabă jocul decât arbitrajul din această seară.
"La Mendy primul cartonaş galben este dat absolut gratuit. Da, al doilea este ”galben” fără discuţie, dar la un asemenea meci primul cartonaş galben nu ar fi trebuit să existe. Ce, îi dai aşa pentru o împingere? Dar, dincolo de această situaţie, a fost o mare diferenţă între cele două formaţii şi problema celor de la U Cluj este în primul rând jocul, nu arbitrajul", a spus Adrian Porumboiu pentru sursa menționată mai sus.
Cu moralul la pământ și în inferioritate numerică, "U" Cluj nu a avut replică în repriza secundă și a încasat alte trei goluri, pierzând cu un categoric 0-5.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo