Victor Angelescu cere măsuri drastice după înfrângerea cu Dinamo! "O să avem niște discuții"

Eurosport on Google

Rapid a fost învinsă de Dinamo, scor 1-3, și are un singur punct câștigat în ultimele cinci runde. În plus, în startul derby-ului a avut loc o întâmplare inedită cu Aioani în prim-plan, iar Victor Angelescu cere măsuri drastice.

Victor Angelescu (sursă: AGERPRES)

Credit imagine: From Official Website

În prima etapă a play-off-ului, Rapid a învins-o pe Dinamo, iar Universitatea Craiova a pierdut confruntarea cu FC Argeș, astfel că formația giuleșteană a urcat pe primul loc și a început să spere la titlu. Doar că echipa antrenată de Costel Gâlcă a reușit să obțină doar un punct în următoarele cinci runde și acum se află pe poziția a 5-a, având emoții serioase până și în privința cupelor europene.
Pe lângă prestațiile și rezultatele foarte slabe, un moment inedit a avut loc în derby-ul cu Dinamo, disputat duminică. Marian Aioani, titularizat, a cerut să fie schimbat după doar câteva zeci de secunde, fără să facă un plonjon sau să se afle în mijlocul unei acțiuni.
În locul său a intrat tânărul Adrian Briciu, acesta încasând trei goluri și comițând o gafă mare. Acum, Victor Angelescu a vorbit despre întreaga situație și cere măsuri drastice.

Victor Angelescu cere măsuri dure

Mai întâi, acționarul minoritar de la Rapid a spus că nu își explică ce s-a întâmplat și a precizat că vor exista discuții în cadrul clubului, iar din punctul său de vedere ar trebui aplicate măsuri dure, inclusiv amenzi.
"Am făcut probabil cel mai slab meci al nostru, nu știu care sunt explicațiile. E o rușine cum am început meciul, o să avem niște discuții, am vorbit și intern la ce s-a întâmplat în minutul 1, să se întâmple așa ceva la Rapid. Mă refer că am schimbat portarul în minutul 1. Când începi meciul așa cum l-ai început.
Toată lumea era dărâmată, am încercat să înțeleg cum s-a putut ajunge la așa ceva, o să avem o discuție mai clară cu toată lumea mâine și, cel puțin din punctul meu de vedere, ar trebui să existe măsuri drastice și amenzi pentru așa ceva, o să avem", a declarat Victor Angelescu la Prima Sport.
Vorbind despre Marian Aioani, Victor Angelescu a declarat că portarul a acuzat probleme medicale atât cu o zi înainte, cât și la încălzire. În plus, acesta făcuse semn încă dinainte de startul meciului că nu poate juca, iar oficialul consideră că titularizarea portarului a reprezentat o mare eroare.
"Nu știu dacă s-a văzut pe transmisie, imediat după ce s-a intrat cu copiii de mână, de la poză, Aioani a făcut semn dinainte să înceapă meciul că nu poate. Nu mai putea fi schimbat, nu se mai putea, era deja pe teren, a ieșit în minutul 2. Dar el nu mai putea de la început.
Sunt multe lucruri, nu are voie la un club ca Rapid să se întâmple așa ceva. Am avut și ghinionul ca, după ce am făcut toate schimbările, să se accidenteze.
Aioani a ridicat mâna că nu mai poate de când a făcut poza. Dacă începea meciul și dădea o degajare și simțea, făcea un plonjon, se întindea și cerea schimbare, puteam să înțeleg. Dar când intri pe teren, nici nu începe meciul și faci semn de schimbare, înseamnă că știai cu cinci minute înainte.
A avut problemă cu o zi înainte, a părut că e ceva cu care exista șansa să joace, iar de la încălzire a simțit, s-a oprit și a intrat, nu a mai făcut încălzirea. O să vedem. E o eroare mare și nu putem să ne ascundem de lucrurile astea", a spus Victor Angelescu.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo