Vlad Chiricheș și-ar putea continua cariera într-un alt campionat! Unde este dorit fotbalistul de la FCSB

Vlad Chiricheș va pleca de la FCSB la finalul sezonului și deocamdată nu este clar dacă își va continua cariera de fotbalist. În cazul în care va decide să nu se retragă, fostul căpitan al echipei naționale ar putea ajunge la Gaziantep, echipa lui Mirel Rădoi.

Vlad Chiricheș

Credit imagine: Getty Images

Trecut pe "linie moartă" după înfrângerea cu FC Argeș din ianuarie, Vlad Chiricheș a revenit pe teren după ce Mirel Rădoi a preluat-o pe FCSB. Fundașul a bifat trei apariții în play-out, dintre care două din postura de titular, iar în partida cu Farul Constanța s-a accidentat.
Criticat constant de conducerea clubului, Vlad Chiricheș nu va mai evolua pentru FCSB, contractul său expirând la finalul sezonului. El a spus că nu se gândește deocamdată la retragere, deși oficialii au dat de înțeles că acesta va începe cursurile de antrenor în vară, rămânând de văzut care va fi decizia finală a fotbalistului.
Dacă își va continua cariera, Vlad Chiricheș ar putea ajunge pentru prima dată în Turcia pentru a colabora din nou cu Mirel Rădoi, anunțul fiind făcut de jurnaliștii turci. Veteranul de 36 de ani ar fi chiar "în fruntea listei" de transferuri a lui Gaziantep.
"Noul antrenor al echipei roșii și negre, Mirel Radoi, a început pregătirea listei de transferuri. Fundașul Vlad Chiricheș, care este compatriotul său și a lucrat cu el o perioadă, este în fruntea listei", scriu cei de la gaziantepolusum.
Vlad Chiricheș a debutat în fotbal la Internațional Curtea de Argeș, trecând mai apoi pe la Pandurii Târgu Jiu, FCSB, Tottenham, Napoli, Sassuolo și Cremonese, înainte să revină la FCSB în 2023. El are 78 de selecții în naționala României.

Declarațiile făcute de Vlad Chiricheș după meciul cu Farul Constanța

După meciul cu Farul, conducerea celor de la FCSB a dat de înțeles că s-ar bucura dacă Chiricheș, schimbat în minutul 77 din cauza unor probleme medicale, s-ar fi accidentat cât să nu mai poată juca până la finalul sezonului. În aceste condiții, fotbalistul a spus că nu-și dorește să mai rămână la FCSB din vară.
"Ce e de spus? Am încercat să evit să mă gândesc la ce a declarat. E clar că nu e un lucru plăcut pentru un jucător, dar cred că în fotbal nu există recunoștință. Dacă ești bun, toată lumea se bucură. Dacă nu, ești la revedere.
Am jucat la un nivel foarte bun pe parcursul carierei, dar asta nu contează în prezent. Să vorbesc de o retragere? Nu, nici nu mă gândesc la asta! Îmi doresc să mă simt bine, să mă antrenez cu plăcere. Încă am pasiune, mă bucur de fotbal. Mi-e greu să fac un lucru doar pentru că patronul echipei spune că eu nu mai pot.
Un om care nu e zi de zi cu mine la antrenament e greu să-mi spună ce am de făcut. Da, clar că e patronul echipei și poate să mă dea afară. Dar, în afară de asta, eu mă bucur de antrenamente, de jocuri.
Cât a fost Mirel, s-a văzut că am fost acolo în echipă și mă bucur de asta. Dacă pot schimba situația? Nu. După un alt meci să vii cu o astfel de declarație de genul ăsta, nu mai e nimic de schimbat, e clar", a declarat Vlad Chiricheș.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo