Fotbal

Ronaldinho vrea sa revină pe teren, sub comanda lui Maradona! Clubul la care ar putea colabora

Distribuie cu
Copiere
Distribuie acest articol

Ronaldinho și Maradona ar putea colabora la Gimnasia y Esgrima La Plata

Credit imagine: Getty Images

DeCosmin Cioboata
27/06/2020 la 09:46

Ronaldinho își dorește să revină în fotbal, la 5 ani după ce și-a anunțat retragerea. Potrivit El Dia, fostul campion mondial ar putea evolua sub comanda lui Diego Maradona, la Gimnasia y Esgrima La Plata, clubul pregătit de legendarul argentinian.

Aflat în prezent în arest la domiciliu, Ronaldinho este dispus să semneze transferul la formația din campionatul Argentinei, atunci când va fi posibil. În cazul în care promițătoarea mutare se va produce, atacantul de 40 de ani va evolua pentru prima oară la o echipă din Argentina. De asemenea, ar fi prima colaborare dintre Ronaldinho și Maradona, două personalități legendare din istoria fotbalului.

De-a lungul carierei, Ronaldinho a mai jucat pentru Gremio, PSG, Barcelona, Milan, Flamengo, Atletico Mineiro, Querétaro și Fluminese.

Fotbal

Viitorul lui Cristiano Ronaldo în Italia, decis la miezul nopții de președintele lui Juventus

PESTE O ORĂ

Ronaldinho se află de mai bine de două luni în arest la domiciliu, într-un hotel luxos din Paraguay. Fostul star al Barcelonei a oferit un interviu pentru Mundo Deportivo, în care a dezvăluit cum l-a marcat ultima perioadă.

Ronaldinho a fost arestat în Paraguay la începutul lunii martie alături de fratele său după ce au fost prinși cu pașapoarte false. Ronaldinho a fost eliberat după o lună petrecută în spatele gratiilor, perioadă în care a fost surprins jucând fotbal în echipa penitenciarului.

"Dințosul" și fratele său, Roberto Assis, se află în arest la domiciliu la un hotel din Asuncion, pe care presa internațională l-a descris drept "o închisoare de aur". Conform celor de la Daily Mail, brazilianul a plătit 1.6 milioane de dolari pentru a fi eliberat pe cauțiune, iar presa din Argentina a vorbit chiar de posibilitatea ca Messi să fi plătit pentru ca fostul său coleg să fie judecat în libertate.

Ronaldinho a vorbit despre perioada petrecută în arest la domiciliu

Deși beneficiază de cele mai bune condiții, fostul campion mondial a dezvăluit, pentru Mundo Deportivo, că ultimele două luni l-au afectat considerabil:

Mă bucur de un tratament excelent la hotelul unde stau. Eu și fratele meu primim orice avem nevoie, atmosfera este liniștită, iar personalul face tot posibilul ca zilele să treacă într-un mod cât mai plăcut. Cu toate acestea, recunosc că au fost 60 de zile lungi. Oamenii de acasă își pot forma o idee: practic, nu mai poți face multe lucruri cu care erai obișnuit înainte. Cu siguranță, această experiență complicată îmi va rămâne în amintire. | Ronaldinho

Ronaldinho și fratele său au ispășit 2 din cele 6 luni de arest la domiciliu.

De ce ar fi fost arestat Ronaldinho

Jurnaliștii argentinieni au cercetat modul în care actele false descoperite de poliție au ajuns în posesia lui Ronaldinho. Din câte se pare, două persoane sunt responsabile pentru problemele pe care le suportă acum brazilianul, care nu ar fi implicat în rețeaua cercetată de poliție.

"În jurul lui Ronaldinho, atât la aeroport, cât și la hotel, s-au aflat două persoane: Wilmondes Sousa Lira și Dalia Lopez. Primul este un om de afaceri brazilian și se pare că el a fost cel care ar fi livrat documentele false. A doua persoană este o femeie de afaceri care deține fundația caritabilă Angel Fraternity, o organizație care promovează evenimente împreună cu Ronaldinho și care l-a adus în Paraguay pe fostul fotbalist. Ea era deja urmărită de Justiție, fiind suspectată că este în vârful unei rețele dedicate spălării banilor și falsificării documentelor.

În acest dosar, deja 16 persoane fuseseră anterior reținute. Opiniile experților nu au arătat că Dinho și fratele său fac parte din acea rețea. Specialiștii în crimă organizată au ascultat telefoane și au pus cap la cap date și nu a putut fi găsită vreo relație directă între brazilian și rețea.", scrie Ole.

Fotbal

Sarri, întrebat dacă pleacă de la Juventus după eliminarea din UCL: "E o întrebare ofensatoare"

ACUM 16 MINUTE
Fotbal

Portarul lui Lyon, dezlănțuit după calificarea în sferturile UCL! A sărbătorit cu fanii imaginari

ACUM 39 MINUTE
Subiecte asemănătoare
Fotbal
Distribuie cu
Copiere
Distribuie acest articol