Ronaldo, dublă la debutul lui Inigo Martinez la Al-Nassr! Darwin Nunez, gol la primul meci pentru Al-Hilal
Publicat 11/08/2025 la 12:11 GMT+3
Portughezul Cristiano Ronaldo a reuşit o dublă pentru Al-Nassr în cursul meciului amical pierdut la limită în faţa formaţiei spaniole de ligă secundă Almeria, scor 2-3, în care fundaşul spaniol Inigo Martinez şi-a făcut debutul la echipa saudită. Şi Darwin Nunez, abia semnat de Al-Hilal, şi-a făcut debutul cu gol pentru formaţia din Arabia Saudită.
Cristiano Ronaldo avec Al-Nassr.
Credit imagine: Getty Images
Ronaldo a marcat în minutele 17 şi 39 (ultimul din penalty), dar nu şi-a putut salva echipa de la înfrângere, ibericii impunându-se prin golurile lui Sergio Arribas (6) şi Adrian Embarba (43, 61).
Alături de Cristiano Ronaldo şi Inigo Martinez, Al-Nassr a mai aliniat în acest meci şi alţi jucători de top, precum croatul Marcelo Brozovic, senegalezul Sadio Mane şi portughezul Joao Felix.
Internaţionalul spaniol Inigo Martinez (34 ani) şi-a reziliat contractul cu FC Barcelona la sfârşitul săptămânii trecute şi a semnat cu Al-Nassr din postura de jucător liber.
Plecarea fundaşului central permite Barcelonei să elibereze aproximativ 14 milioane de euro din masa salarială, ceea ce ar trebui să faciliteze înscrierea de noi jucători.
Darwin Nunez, gol la debut pentru Al-Hilal
Atacantul uruguayan Darwin Nunez, care s-a transferat recent de la FC Liverpool la Al-Hilal, a marcat la debutul său sub culorile clubului saudit, în victoria cu scorul de 6-0 obţinută în faţa formaţiei elveţiene FC Aarau, într-un meci amical disputat duminică în Ţara Cantoanelor.
Nunez, care s-a alăturat echipei antrenate de italianul Simone Inzaghi după ce a făcut toată pregătirea din presezon alături de Liverpool, a intrat pe teren după pauză, când scorul era deja 3-0 pentru Al-Hilal.
Fotbalistul sud-american a marcat primul său gol în tricoul vicecampioanei Arabiei Saudite în minutul 88 al meciului de pe Stadionul Brugglifeld din Aarau, după un assist al lui Mohamed Kanno, autorul unei duble în acest joc.
Conform presei britanice, Al-Hilal a acceptat să plătească 46 milioane de lire sterline (53 de milioane euro) pentru a-şi asigura serviciile lui Nunez, plus bonusuri care ar putea ridica preţul final al transferului la 56,6 milioane de lire sterline.
Dawin Nunez a fost recrutat de Liverpool în urmă cu trei ani, de la formaţia portugheză Benfica Lisabona, în schimbul unei sume iniţiale de 75 milioane euro. El a marcat 40 de goluri şi a oferit 26 de pase decisive în 143 de meciuri disputate alături de "cormorani" în toate competiţiile.
Al-Hilal, pregătită în prezent de italianul Simone Inzaghi, fostul antrenor al lui Inter Milano, a devenit în această vară prima echipă asiatică învingătoare în faţa unei grupări din Premier League într-un meci oficial, după ce s-a impus cu scorul de 4-3 în duelul cu Manchester City de la Cupa Mondială a Cluburilor din Statele Unite.
Sursa: Agerpres
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo