Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronaldo, pus să aleagă între bani și recorduri. Răspunsul "fără perdea" al lui CR7

Cristian Mihală

Publicat 18/11/2022 la 09:18 GMT+2

Cristiano Ronaldo a recunoscut că în ultimii ani fotbalul s-a transformat și pentru el într-o afacere, deși mulți l-au văzut mereu obsedat de recorduri.

Cristiano Ronaldo and the money

Credit imagine: Eurosport

În partea a doua a interviului acordat lui Piers Morgan, CR7 a vorbit despre modul în care s-a schimbat sportul în perioada recentă.
picture

Betano

Credit imagine: Eurosport

Acest conținut vă este oferit de .
Când era tânăr, lusitanul se raporta exclusiv la trofee și recorduri, dar, odată cu înaintarea în vârstă, optica s-a schimbat. Portughezul dă vina pentru mercantilismul care însoțește sportul rege și spune că schimbarea a venit dintr-o nevoie de adaptare la realitatea cotidiană.
"Recordurile și adrenalina performanțelor mă motivează. Dar, Piers, să fim serioși, fotbalul s-a schimbat în ultimii ani. În prezent, văd fotbalul ca pe un business. Georgina mi-a spus de mai multe ori: "Nu înțeleg cum un jucător de fotbal e tratat ca o bucată de carne". Am ajuns să îi dau dreptate, din păcate asta se întâmplă. În ultimii ani, Piers, am început să văd fotbalul mai mult ca o afacere. Am văzut prea multe și sunt dezamăgit. Pasiunea pentru fotbal e încă intactă din anumite puncte de vedere, dar sunt lucruri cu care m-am confruntat care m-au făcut să îmi schimb percepția. Lumea în acest moment este o afacere, astfel că și tu trebuie să fii parte din ea. Am acceptat acest lucru", a explicat Ronaldo.

Ronaldo recunoaște că nu mai e în cea mai bună formă

Ronaldo va împlini în februarie 38 de ani, iar multe voci susțin că impactul său în fotbalul mare nu mai e nici pe departe cel din perioada Real Madrid.
Întrebat cum îl afectează aceste opinii și dacă acestea au fundament real, CR7 a dat dovadă de maturitate: timpul lasă urme pentru orice sportiv, astfel că în cazul lusitanului lucrurile nu pot sta diferit.
"Oamenii spun că nu mai sunt la fel. E normal, ei mai sunt la fel? Zi de zi îmbătrânim, e normal. A trebuit să mă adaptez trecerii timpului. Nu o să fiu cocoș să spun că mă simt ca la 20 de ani. Normal că nu mă mai simt așa. Dar îmi știu punctele forte și ce pot face bine. Și simt că mai pot juca la nivel înalt, știu că mai pot marca goluri. E dificil, pentru că simt presiune din partea celorlalți, simt că mă judecă, dar am lângă mine persoane care îmi dau putere și motivație. Pot să spun că, din punct de vedere al trecerii timpului, mintea mea e fericită și limpede", a mai spus Ronaldo.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo