Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ryan Giggs ar fi fost arestat și acuzat pentru asalt! Anunțul Federației Țării Galilor

Cosmin Cioboata

Actualizat 03/11/2020 la 16:34 GMT+2

Ryan Giggs se află într-o situație inedită. Federația Țării Galilor a anunțat că selecționerul de 46 de ani nu se va afla pe banca naționalei la următoarele 3 partide.

Ryan Giggs

Credit imagine: Getty Images

Potrivit Sky Sports, fostul căpitan al lui Manchester United ar fi acuzat pentru asalt de către autoritățile britanice.
Astăzi, Giggs trebuia să se prezinte la conferința de presă pentru a anunța lotul convocat la partidele din această lună, împotriva Statelor Unite (amical), Irlandei (Liga Națiunilor) și Finlandei (Liga Națiunilor).
În cele din urmă, conferința a fost amânată din cauza unor presupuse acuzații făcute împotriva selecționerului.
Federația Țării Galilor a anunțat că Giggs va lipsi la următoarele 3 meciuri, urmând ca locul său să fie luat temporar de Robert Page.

Ryan Giggs, acuzat pentru asalt! Selecționerul va rata meciurile naționalei Țării Galilor

Anunțul a venit la două zile după ce poliția din Greater Manchester a comunicat faptul că "o femeie de aproximativ 30 de ani a suferit răni minore, în urma cărora n-a avut nevoie de îngrijiri medicale. Un bărbat de 46 de ani a fost arestat, fiind suspectat pentru asalt. Acesta a fost eliberat apoi pe cauțiune, iar o anchetă se află în plină desfășurare."
Presa britanică a pus cap la cap informațiile și a ajuns la concluzia că Ryan Giggs îndeplinește perfect profilul bărbatului care și-a atacat iubita. Între timp, persoanele apropiate selecționerului ar fi informat că Giggs a negat acuzațiile pentru asalt și în acest moment cooperează cu poliția.
Incidentul s-a petrecut în Worsley, Salford, duminică seara, în jurul orei 22:00.
"Federația Țării Galilor și Ryan Giggs au stabilit, de comun acord, că selecționerul nu va fi implicat în următoarea acțiune a naționalei. Prioritatea noastră principală este pregătirea echipei pentru următoarele meciuri internaționale. Robert Page va conduce naționala la următoarele 3 partide cu Statele Unite, Irlanda și Finlanda, fiind ajutat de Albert Stuivenberg.", a anunțat Federația Țării Galilor, în urma speculațiilor că Ryan Giggs ar fi acuzat pentru asalt.
"Ryan cooperează cu poliția și va continua să ajute în derularea investigației", au informat apropiații lui Giggs, potrivit BBC.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo