După despărţirea de CFR, "Super Dan" şi-a luat o vacanţă pentru a cântări ofertele primite. S-a vorbit încă de la începutul lui noiembrie că românul ar fi ajuns la un numitor comun cu şeicii de la Al-Nassr, dar situaţia de la club a făcut imposibilă numirea lui, portughezul Rui Vitoria având clauze solide prin care nu putea fi demis. Între timp, s-a speculat că tehnicianul ar putea ajunge la Craioa, dar şi la Sheffield Wednesday, formaţie din Championship. Totuşi, din informaţiile jurnaliştilor din Arabia Saudită, viitorul lui Petrescu e legat de zona Golfului.
"S-a terminat! Al-Nassr e aproape să numească succesorul lui Rui Vitoria", e titlul dat de arabii de la so3ody.com, care notează că oficialii lui Al-Nassr sunt pe punctul să se despartă de Rui Vitoria pe cale amiabilă,.
"Vitoria a preluat clubul Al-Nassr în februarie 2019 și a condus echipa spre două trofee, dar rezultatele din ultimele luni au dus la o criză importantă. Consiliul de Administrație al clubului Al-Nassr, condus de Safwan Al-Swaiket, este aproape de a angaja un nou antrenor pentru a-l succeda pe Rui Vitoria, după ce acesta a transmis că e gata să renunţe la post", mai notează sursa citată.
Romanian Liga I
"Mă voi întoarce cât de curând!" Unde vrea să antreneze Marius Șumudică după despărțirea de CFR Cluj
24/09/2021 LA 20:38

Dan Petrescu la Al-Nassr, doar o chestiune de timp

Arabii scriu că numirea lui Dan Petrescu pare o chestiune de timp, dar oficialii lui Al-Nassr au şi o variantă de rezervă, în cazul în care negocierile cu românul nu urmează cursul firesc şi se împotmolesc: argentinianul Marcelo Gallardo
"Al-Nassr a ajuns la un acord preliminar cu Petrescu pentru a prelua echipa, iar acordul va fi anunțat oficial în curând", mai scriu jurnaliştii sursei citate.
Din informațiile jurnaliștilor arabi, oferta pregătită de șeicii pentru Dan Petrescu ar fi extrem de generoasă, Safwan Al-Suwaiket implicându-se direct în negocierile cu românul. Astfel, potrivit almowaten.net, Al Nasr Riad i-a pregătit 3 milioane de euro/an lui Dan Petrescu și staffului său.
Dan Petrescu nu ar fi la prima aventură în zona Golfului. El a antrenat în 2014 Al-Arabi, iar în 2016-2017 a fost la cârma lui Al-Nasr Dubai.
Romanian Liga I
CFR Cluj și-a luat atacant! Cine este fotbalistul transferat după eliminarea din Cupa României
24/09/2021 LA 13:39
Liga
Barcelona l-a transferat pe cel mai talentat puști din Turcia! Cine este noua speranță a catalanilor
23/09/2021 LA 16:47