Salariu SF în Liga a 2-a din România! Suma cu care e ademenit un fost atacant de la FCSB

Chindia Târgoviște se află pe locul 7 în Liga a 2-a din România, la 2 puncte de play-off, și e all in pentru promovare. Dâmbovițenii i-au pus pe masă un salariu uriaș lui Daniel Popa, fost atacant la FCSB, mizând că acesta va pune umărul la o clasare cât mai bună.

Alex Ferguson: "Am învins Bayern și Real cu Aberdeen"

Sursa video: Eurosport

Atacantul Daniel Popa, în vârstă de 30 de ani, se află într-un moment-cheie al carierei. Deși nu are contract în prezent, el se pregătește alături de Chindia Târgoviște și analizează mai multe propuneri atractive din fotbalul românesc, dar și din afara țării.
Pe plan intern, interesul vine atât din Liga 2, unde Chindia ar dori să-l păstreze, cât și din Superliga, Petrolul Ploiești și Hermannstadt fiind două dintre cluburile care i-au transmis oferte concrete. Cu toate acestea, atacantul nu a luat încă o decizie finală, sperând că va apărea o variantă din afara României, în special din eșalonul secund al Turciei.
Revenirea la Târgoviște este o opțiune serioasă pentru Popa, mai ales că orașul are o semnificație aparte pentru el, fiind locul unde și-a început drumul în fotbal. Clubul dâmbovițean încearcă să-l convingă cu o propunere financiară peste media Ligii 2, structurată astfel încât să devină și mai avantajoasă în cazul unui parcurs sportiv reușit.
Din informațiile apărute în GSP, salariile oferite de cluburile din Superliga se situează în jurul sumei de 8.000 de euro pe lună. Surpriza vine însă din partea Chindiei, care, prin bonusuri de performanță, ar putea depăși acest nivel. În scenariul promovării, Popa ar urma să încaseze lunar încă 2.000 de euro suplimentar, pe lângă salariul de bază (8000 de euro), ceea ce ar transforma contractul într-unul rar întâlnit la acest nivel competițional, aproximativ 10.000 de euro.
Șansele Chindiei la play-off și, implicit, la promovare sunt reale, dar complicate. Cu patru etape rămase din sezonul regular al Ligii 2, echipa ocupă poziția a 7-a, având 30 de puncte după 17 meciuri. Diferența față de ultimul loc de play-off este de doar două puncte, iar duelul direct cu CSM Reșița, programat la începutul lui 2026, poate fi decisiv. Programul ulterior nu este deloc simplu, cu meciuri dificile împotriva unor adversari precum FC Bihor, ASA și Metalul Buzău.
Daniel Popa

Daniel Popa

Credit imagine: Getty Images

Citește și:

Daniel Popa nu duce lipsă de oferte și ar vrea să semneze în străinătate

Daniel Popa nu a mai evoluat într-un meci oficial din septembrie, după despărțirea de Genclerbirligi. De-a lungul carierei, a mai îmbrăcat tricoul echipelor Chindia Târgoviște, Dinamo, FC Botoșani, Daejeon Hana Citizen, Universitatea Cluj și FCSB. Conform platformelor de specialitate, valoarea sa de piață este estimată la aproximativ 600.000 de euro.
Statistic, Chindia rămâne clubul unde a avut cel mai mare impact: 132 de apariții, 40 de goluri marcate și 11 assist-uri. Nu întâmplător, această variantă este văzută ca prioritară și de jucător, în cazul în care negocierile externe nu se concretizează. Recent, Popa a confirmat că este monitorizat și de cluburi din Turcia (Liga 2), Kazahstan, Uzbekistan și Grecia, semn că următoarea sa mutare ar putea veni din afara granițelor României.
"Am câteva oferte. Mai multe însă din străinătate. Eu la asta mă gândesc, la un transfer în străinătate. Sunt și ceva oferte din România, dar prioritar e să plec în afară. Le-am zis celor de la Chindia, cu care mă antrenez, că dacă nu găsesc ceva bun în prima ligă sau în străinătate, aș veni la ei.
Dacă nu o să găsesc ceva foarte bun, o să vin să rămân acasă pentru 6 luni, să ajut Chindia să promoveze. Dar acum vreau un transfer în străinătate. Am ceva opțiuni. În principiu Turcia, liga a doua. Și Kazahstan, Uzbekistan, Grecia", a declarat Daniel Popa pentru GSP.
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Sâmbătă, de la ora 18.15, tot pe Eurosport 1, Joe Cole și Peter Crouch învață tainele futsalului de la un fotbalist de Premier League care a reprezentat Anglia la futsal. Edițiile vor fi disponibile și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo